Comunicat de presă| Călin Matieș, senator PSD de Alba: „Ministrul PNL al Energiei gestionează greșit problema facturilor emise fără compensare”
Călin Matieș, senator PSD de Alba: „Ministrul PNL al Energiei gestionează greșit problema facturilor emise fără compensare”
Sunt extrem de dezamăgit de ultimele declarații ale ministrului PNL al Energiei, Virgil Popescu, care nu a reușit să găsească soluții la problemele consumatorilor ale căror facturi vin fără compensare, respectiv fără respectarea legii.
În mod inevitabil, când am auzit declarația ministrului privind sesizarea Comisariatelor pentru Protecția Consumatorului în cazul facturilor neplafonate, gândul mi-a zburat la situația județului Alba, unde există circa 150.000 de familii și doar 6 comisari OPC.
Este suficient ca pe parcursul unei săptămâni 1% dintre consumatorii din Alba Iulia să depună sesizare, astfel încât instituția să intre într-un blocaj și să nu își mai poată desfășura programul normal de lucru.
Nu are sens să mai spunem că OPC Alba mai are și alte atribuții. Comisarii nu sunt specializați în domeniul energetic, iar activitatea predominantă a lor s-a desfășurat, de-a lungul timpului, în strânsă legătură cu alte industrii.
Rolul Ministerului Energiei este de a găsi soluții, de a interveni și de a apăra cetățenii, nu de a-i trimite să își caute singuri dreptatea la alte instituții ale statului. În loc să dea sfaturi aberante, domnul Virgil Popescu ar face mai bine să intervină în favoarea oamenilor, să uziteze de pârghiile pe care le are pentru a-i sili pe furnizori să își respecte contractul și să respecte legea.
Piața de furnizare a energiei electrice este complet liberalizată de la 1 ianuarie 2021. Aceasta a fost o greșeală a PNL, însă în zadar trâmbițează acum cei de la USR care vorbeau despre realizarea acestui proces anticipat. Cristina Prună, de la USR, afirma că piața energiei electrice trebuie liberalizată de la 1 ianuarie 2020, iar useristul Cristian Ghinea punea presiune ca europarlamentar pentru impunerea mai rapidă a liberalizării prețurilor.
Nu pot să nu reamintesc că partidele de dreapta au respins amendamentele PSD care prevedeau ca limita superioară a prețului energiei active să fie 250 lei/MWh, iar a prețului de furnizare a gazelor naturale – 135 lei/MWh (pentru clienții casnici, instituțiile publice din subordinea Consiliilor Locale și Consiliilor Județene).
PSD luptă, în continuare, pentru a îndrepta greșelile din guvernările anterioare. Nu se poate ca ”băieții deștepți” din energie să câștige, iar școlile, spitalele, centrele sociale, căminele, azilurile, bisericile și simplii consumatori să piardă, prin facturile aberante pe care sunt obligați să le plătească!
Senator PSD Alba,
Călin Gheorghe Matieș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]
VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate
Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale
Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]