Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR PLUS Alba: Am solicitat Guvernului să aloce urgent ajutor financiar pentru zonele afectate de inundații. Oamenii au nevoie de sprijin, nu de vorbe și analize

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul USR de Alba, Beniamin Todosiu, a solicitat Guvernului alocarea de urgență a unui ajutor financiar pentru comunitățile din județul Alba grav afectate de inundațiile din ultimele zile. Parlamentarul a avut o discuție cu vicepremierul Dan Barna căruia i-a prezentat situația din județ și un raport general al pagubelor înregistrate, solicitând Guvernului intervenția urgentă printr-un ajutor financiar pentru localitățile afectate. Beniamin Todosiu a cerut totodată o evaluare în teren din partea premierului sau a miniștrilor Administrației și Internelor, Mediului sau Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Am avut o discuție cu vicepremierul Dan Barna căruia i-am prezentat o situație a pagubelor produse, în ultimele zile, de viituri în județul Alba și i-am solicitat să susțină la nivelul Guvernului alocarea unui sprijin financiar de urgență pentru comunitățile care au fost afectate. Este o situație extrem de gravă în multe localități din Munții Apuseni și este nevoie de intervenția urgentă a Executivului pentru remedierea efectelor inundațiilor atât la nivelul infrastructurii, cât și în ceea ce privește gospodăriile oamenilor. Oamenii au nevoie de ajutor urgent, care ar trebui să le ajungă începând de luni, nu de vorbe și analize care nu le țin de foame și nu le înlocuiesc casele distruse de ape. Vicepremierul Dan Barna a promis că Guvernul va evalua, duminică, problemele cauzate de inundații și ajutorul va veni în cel mai scurt timp posibil. În același timp fac un apel la toți cei care pot ajuta familiile grav încercate de calamități, să se mobilizeze și ajute cu apă și alimente. Acești oameni au nevoie de noi și de solidaritatea noastră ”, a spus deputatul de Alba Beniamin Todosiu.

Beniamin Todosiu a lansat un apel și către politicienii din județ să nu folosească drama oamenilor din Apuseni pentru capital politic.

„Îi rog pe colegii politicieni, indiferent din ce partid fac parte, să nu folosească drama oamenilor, grav încercați în aceste zile, pentru a obține capital politic. Îi felicit pe toți cei care s-au mobilizat rapid, dar în aceste zile e nevoie să vorbim și să ne lăudăm cât mai puțin și, în schimb, să ajutăm”, a spus Beniamin Todosiu.

USR Alba pregătește mai multe transporturi de ajutoare în Apuseni, iar cei care vor să ajute prin donații de apă și alimente neperisabile sunt rugați să contacteze coordonatoru campaniei Andreea Coordon telefon: 0755125 437, email: [email protected]
Mai multe zone din județul Alba au fost grav afectate de inundațiile produse de precipitațiile abundente din ultimele zile, cea mai gravă situație fiind în zona Munților Apuseni. Viiturile au distrus drumuri, au afectat gospodării, au avariat autoturisme și alte bunuri, iar zeci de oameni au fost evacuați din calea apelor revărsate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult