Politică Administrație

Comunicat al deputatului Ioan Dîrzu: „PSD îşi respectă promisiunile şi angajamentele din Programul de guvernare”

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD mărește punctul de pensie la 1265 lei de la 1 Septembrie

PSD îşi respectă promisiunile şi angajamentele din Programul de guvernare. De la 1 septembrie, peste 5 milioane de pensionari vor avea mai mulţi bani în buzunare. Lor li se alătură şi cei mai sărmani dintre bătrâni, cei care beneficiau până acum de pensia minimă.

Parlamentarii PSD şi guvernul au reuşit să menţină prevederea legală care majorează pensiile de la 1 septembrie, în ciuda eforturilor disperate ale Opoziţiei care dorea anularea acestei majorări, odată cu abrogarea Ordonanţei 114 din 2018.

Nici Opoziţia şi nici preşedintele Iohannis nu mai pot opri majorarea punctului de pensie, cu 15 procente, de la 1 septembrie, de la 1100 de lei la 1265 de lei şi nici transformarea pensiei minime în indemnizaţie socială, prin majorarea acesteia de la 640 la 704 lei.

Nici opoziţia şi nici preşedintele Iohannis nu vor mai putea anula efectele acestei majorări, pentru că, în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, acesta este un drept patrimonial câştigat, asupra căruia nu se mai poate interveni.

Încă o dată, realitatea îi contrazice pe cei care au minţit şi au încercat să-i manipuleze pe români, susţinând că guvernul nu are bani pentru a-şi continua politica de majorare a pensiilor şi a salariilor.

Sunt bani pentru că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, măsură pe care Iohannis şi Opoziţia au contestat-o vehement, a dus la crearea unui excedent la bugetul asigurărilor sociale, ori excedent înseamnă bani în plus, bani care permit această majorare a punctului de pensie şi majorările prevăzute pentru viitor.

Următoarea majorare va fi operată anul viitor, pentru creșterea punctului de pensie de la valoarea de 1.265 la 1.775 de lei, începând 1 septembrie 2020.

De la 1 ianuarie şi apoi de la 1 septembrie 2020, conform legii salarizării unitare şi a ordonanţei 114, salariile profesorilor vor fi majorate până la valoarea stabilită pentru anul 2022, aşa cum s-a procedat în cazul salariilor medicilor.

Atât timp cât PSD va fi la guvernare, profesorii, medicii și pensionarii din această țară vor fi respectați și plătiți ca în Europa. Dacă PSD pleacă de la guvernare, PNL abia așteaptă să se răzbune pe bugetari și să le taie salariile și pensiile. În mâinile românilor este decizia, dacă își doresc să o ducă mai bine sau vor un guvern care să le taie 25% din salarii și pensii.

Ioan Dîrzu
Deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult