Comuna Ciugud, mai verde cu 100 de hectare de pădure
Sâmbătă, 19 martie 2011, în comuna Ciugud va demara campania de împădurire „Plantează un POM, ca să fii OM!” – acţiunea încununând eforturile administraţiei publice locale pentru un mediu mai curat, o viaţă mai bună, mai ales că 2011 este şi Anul Internaţional al Pădurii. Primăria comunei Ciugud a depus şi câştigat la Agenţia Fondului pentru Mediu un proiect în valoare de 2,6 milioane lei pentru împădurirea a 101 hectare de păşune degradată. Prima etapă a acestui proiect se va derula sâmbătă, 19 martie a.c., de la ora 9.00, punctul de întâlnire fiind terenul de fotbal din Ciugud. „Întrucât 2011 este Anul European al Voluntariatului, ne dorim să atragem cât mai mulţi voluntari în toate proiectele demarate de Primăria comunei Ciugud. De altfel, îi invităm pe toţi cei care iubesc natura, aerul curat şi buna dispoziţie să vină sâmbătă alături de noi, la Ciugud”, ne-a declarat primarul Gheorghe Damian. Terenurile din comuna Ciugud care vor fi împădurite sunt cu precădere păşunile degradate şi suprafeţe de teren care prezintă riscul unor alunecări de teren. Aşa cum a precizat primarul Gheorghe Damian, campania din acest an nu este singura acţiune de acest fel. În comuna Ciugud, în perioada 2007 – 2008 a avut loc o amplă acţiune de ecologizare, iar anul trecut au fost plantaţi, din sursele primăriei şi cu ajutorul voluntarilor, 30.000 de puieţi de tei, cireş, salcâm, paltin şi pin silvestru. „Preocuparea noastră faţă de mediu este la ordinea zilei. Încercăm să identificăm noi surse de finanţare pentru a transforma comuna noastră într-o oază de verdeaţă. Chiar dacă locuim la ţară, asta nu înseamnă că nu avem nevoie de parcuri, zone verzi sau păduri care să asigure aerul curat atât de necesar vieţii”, precizează edilul Gheorghe Damian. Anul acesta, Primăria Ciugud va semna un contract de finanţare pentru a se amenaja, la Limba, în comuna Ciugud, un parc de joacă şi o zonă de recreere şi agrement pentru locuitorii comunei, dar nu numai pentru ei. De altfel, pe termen mediu, în comuna Ciugud urmează a fi amenajate alte 25 de hectare de parcuri.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]
2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan
2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi […]
FOTO | Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost invitat să participe luni, 27 octombrie 2025, la evenimentul organizat de Banca Națională a României, la Cluj-Napoca, cu prilejul lansării monedei […]