Ştirea zilei

Comisia pentru Afaceri Juridice din PE discută astăzi ridicarea imunităţii lui Severin

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Astăzi, va fi discutată, în Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European cererea de ridicare a imunităţii europarlamentarului PSD Adrian Severin, urmând ca votul în plen să aibă loc la o dată ulterioară. Pe data de 5 aprilie Ministerul Justiţiei a transmis preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, solicitarea DNA de ridicare a imunăţii europarlamentarului Adrian Severin pentru suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. În 21 martie, în urma unor materiale audio video date publicităţii de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de Adrian Severin, membru în Parlamentul European. Sunday Times a scris că europarlamentarii Adrian Severin, Ernst Strasser (fost ministru austriac de interne) şi Zoran Thaler (fost ministru de externe sloven) au acceptat 100.000 de euro pe an de la reporteri care se dădeau drept lobbişti, pentru a prezenta amendamente la proiectele de directive ale UE referitoare la sectorul bancar. Ulterior, The Sunday Times a publicat cazul celui de-al patrulea europarlamentar implicat în scandalul „bani contra amendamente”, fiind vorba despre Pablo Zalba Bidegain, din Spania, membru al Partidului Popular European. În urma scandalului, Parlamentul European a decis să revizuiască regulile pentru lobbişti şi să înăsprească codul de conduită pentru europarlamentari. Adrian Severin şi-a prezentat demisia din PSD la 28 martie, dar a refuzat să demisioneze din PE, în ciuda cererii exprese în acest sens adresate de preşedintele PE, Jerzy Buzek, şi a aluziilor evidente venite dinspre propriul grup socialist. În prezent, Severin figurează ca europarlamentar neafiliat. (Z.C.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult