Curier Județean

Comercianţi ambulanţi sancţionaţi şi lăsaţi fără marfă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un echipaj din cadrul Secţiei de Jandarmi Sebeş a surprins doi tineri care, aflaţi pe strada Pieţii din municipiu, ofereau spre vânzare mai multe bunuri. Cu nasul lor fin, oamenii legii şi-au dat seama că ceva nu e în regulă şi au avut dreptate. În momentul în care cei doi au fost întrebaţi de provenienţa mărfii şi de documentele de certificare a faptului că activitatea de comerţ se desfăşura în conformitate cu prevederile legale, au dat din umeri, pentru că nu aveau actele doveditoare în acest sens. Respectivii, identificaţi ca fiind S.N., de 17 ani şi T. J., în vârstă de 32 de ani, ambii domiciliaţi pe raza comunei Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 1500 de lei. În conformitate cu prevederile Legii nr. 12 din 6 august 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, bunurile oferite spre vânzare de cei doi au fost ridicate în vederea confiscării şi depuse în camera de corpuri delicte a Jandarmeriei Alba. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]

Citește mai mult