Coaliția pentru Dezvoltarea României: Plata defalcată a TVA trebuie să fie opțională, iar cei care optează pentru acest sistem să primească stimulente
Plata defalcată a TVA trebuie să fie opțională, să se aplice doar în relațiile dintre persoane juridice și companiile aflate în insolvență și faliment, iar cei care optează pentru acest sistem să primească stimulente, similar cu sistemul pe cale să fie introdus în Polonia, se arată într-un comunicat de presă al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), remis miercuri, 18 octombrie.
CDR a realizat un studiu în luna septembrie, din care reiese că mai mult de jumătate dintre companii ar avea nevoie de 3 luni pentru a implementa noul sistem.
”Introducerea sistemului de plată defalcată a TVA nu este o măsură folositoare și nici oportună pentru economie, în opinia a 98% dintre companiile care au răspuns la chestionarul lansat în rândul membrilor CDR. Au răspuns aproximativ 400 de companii cu o cifră de afaceri cumulată de peste 173 de miliarde de lei pe an. Dintre respondenți, 20% sunt companii cu cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei anual, iar 80% sunt companii mici. Mai mult de jumătate dintre respondenți au estimat că ar avea nevoie de mai mult de 3 luni pentru a implementa noul sistem și că acesta va produce dificultăți majore în structura raportărilor în cadrul grupului. În același timp, 9 din 10 companii consideră că măsura va avea un impact mic sau nesemnificativ în combaterea evaziunii fiscale în domeniul în care își desfășoară activitatea”, se arată în document.
Coaliția consideră că alte decizii în privința sistemului de plată a TVA nu pot fi luate mai devreme de 1-2 ani de funcționare, fără realizarea unor analize de impact și cost beneficiu.
„CDR își exprimă încă o dată disponibilitatea la dialog pentru a ajuta autoritățile să identifice cele mai bune soluții pentru combaterea și reducerea evaziunii fiscale din România”, menționează sursa citată.
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la finalul CExN al PSD, că, în privința Split-TVA, se va ține cont de anumite propuneri ale patronatelor și se va interveni cu amendamente în Parlament, afirmând că măsura ar urma să vizeze, în primul rând, firmele aflate în insolvență și faliment. El a spus că se are în vedere introducerea unui sistem de premiere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
