CNAIR: A început remedierea tronsonului fisurat din Autostrada Orăștie-Sibiu, segmentul Sibiu – Sebeș. Miercuri începe și refacerea sistemului de drenaj al autostrăzii
Pe Autostrada 1, sensul de mers Sibiu-Sebeş (km 276+100 – 276+170), au început luni lucrările de refacere a părţii carosabile ce s-a fisurat săptămâna trecută, anunță Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR.
Acestea presupun frezarea zonei unde au apărut fisuri, dar şi refacerea planeităţii prin aşternerea unui strat de mixtură.
Miercuri, 1 Noiembrie, vor începe şi lucrările de refacere a sistemului de drenaj al autostrăzii, în zona afectată. Potrivit INFOTRAFIC lucrările vor dura pe parcursul întregii luni, atât cât vor permite condiţiile meteorologice. Se va circula alternativ, de pe o bandă pe cealaltă, prin indicatoare provizorii montate la faţa locului sau prin dirijarea poliţiştilor rutieri.
Reamintim că săptămâna trecută, pe autostrada A1, Sibiu-Sebeş, au apărut fisuri, crăpături şi denivelări ale carosabilului pe o lungime de 70 de m. Problemele au fost cauzate în special de incorecta execuţie a unui dren longitudinal. Din acest motiv, apa care s-a infiltrat în corpul autostrăzii a produs fisuri şi tasări ale părţii carosabile, pe banda de urgenţă şi pe banda 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş.
Reamintim că acest lot de autostradă a fost executat de Salini Impregilo SpA. Ca urmare a problemelor apărute la un an de la deschiderea circulatiei, în anul 2015 a fost reziliat contractul cu Salini Impregilo, fiind reţinută garanţia de bună execuţie în valoare de aproximativ 60 milioane lei. Toate lucrările pentru remedierea neconformităţilor apărute la acest segment de autostradă vor fi suportate din această sumă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]
FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”
Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]