Cluj Napoca, un centru universitar de interes pentru absolvenţii din Alba
Oraşul Cluj Napoca este considerat al doilea centru universitar din România, fiind locul care găzduieşte în fiecare an, aproximativ 80.000 de studenţi din întreaga ţară. Cu siguranţă fără aceşti studenţi Clujul ar deveni mult mai sărac şi lipsit de culoare, dar până atunci acesta rămâne un centru de interes şi pentru absolvenţii judeţului Alba, care îl aleg pentru oportunitatea unei cariere de succes, dar şi pentru distracţie şi experienţă de viaţă.
De-a lungul timpului cele mai mari taxe au fost practicate de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj Napoca ale cărei specializări: Medicină, Farmacie, Tehnică dentară şi Medicină dentară depăşesc 8.000 lei reprezentând o adevărată „gaură” în bugetul familial şi o dramă pentru studenţii care cădeau la regim de taxă. Cu timpul, locurile în regim de taxă au fost reduse considerabil sau eliminate pentru studenţii români. De cealaltă parte a baricadei, cu cele mai mici taxe de şcolarizare din Cluj Napoca este Universitatea Sapientia a cărei facultăţi percep o taxă anuală între 720 şi 1260 lei.
Anual, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca prezintă interes tinerilor absolvenţi, iar facultatea cu cea mai mare cerere este Facultatea de Medicină Veterinară a cărei cursuri se întind pe durata a şase ani, având o taxă anuală de 3.000 lei.
Cea mai mare Universitate din Transilvania, Babeş-Bolyai, pune la dispoziţie în anul universitar 2013-2013, aproximativ 15.000 locuri la licenţă dintre care 1/3 sunt finanţate de la bugetul de stat. Taxele şcolare la această universitate variază de la 2.000 la 3.000 lei, la majoritatea facultăţilor, singura care iasă din tipar este Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Cinematografie, Fotografie şi Media al cărei preţ ajunge la 5.500 lei. Facultatea de Drept din cadrul acestei universităţi şi-a făcut un renume aparte în rândul tinerilor ca fiind una dintre cele mai bune din ţară. Taxă anuală pentru cei care încep cursurile în anul 2013 este de 3.600 lei.
Taxele de şcolarizare pentru Facultăţile din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca sunt între 3.000 – 3.500 lei, iar conform specialiştilor în resurse cea mai mare cerere în piaţa muncii o are Facultatea de Automatică şi Calculatoare, iar studenţii acestei facultăţi îşi găsesc de lucru încă din anul 4 de studiu. Salariul unui proaspăt absolvent depăşeşte cu mult salariul mediu pe economie. În cadrul Universităţii Tehnice, un loc important ocupă Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a cărei durată de studii este de şase ani, iar taxa de şcolarizare anuală pentru anul 2013 este de 4.400 lei. Intrarea se face în urma examenului de admitere care contează 80% (nota la desen liber şi nota desen tehnic) şi în urma examenului de bacalaureat care are o pondere de 20%.
Conform unui studiu realizat de specialişti în resurse umane, există câteva facultăţi care duc direct la şomaj un număr mare de absolvenţi, fiind considerate facultăţi inutile şi cu cerere aproape zero pe piaţa muncii. Cu toate acestea un număr mare de absolvenţi aleg să urmeze cursurile acestor facultăţi printre care amintim, administraţie publică, sociologie, ştiinţe politice sau filozofie. În Cluj Napoca, taxele de şcolarizare pentru aceste facultăţi ajung aproape la 3.000 lei şi se achită în patru tranşe într-un an universitar.
Pe lângă acestea se adaugă cheltuielile aferente de locuire într-un alt oraş care depăşesc anual 5.000 lei. Preţul taxei de şcolarizare rămâne acelaşi în fiecare an, dar studenţii pot trece la buget, în urma rezultatelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 octombrie: Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, primul episcop al Ierusalimului/ Sfântul Macarie Romanul
23 octombrie: Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, primul episcop al Ierusalimului/ Sfântul Macarie Romanul Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, primul episcop al Ierusalimului/ Sfântul Macarie Romanul, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 23 octombrie. Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului şi Dreptului Iosif, care a primit-o în grijă de la preoţii Templului din Ierusalim […]
21 octombrie 1754 se inaugurau primele scoli din Blaj: Orașul va deveni centrul învățământului românesc din Transilvania
21 octombrie 1754 se inaugurau primele scoli din Blaj: Orașul va deveni centrul învățământului românesc din Transilvania Pe 21 octombrie 1754 se inaugurau primele scoli din Blaj, nucleul viitorului seminar si gimnaziu. Din acest moment, Blajul va deveni centrul invatamantului romanesc din Transilvania.” Blajul a devenit, începând din secolul al XVI-lea, centrul învăţământului românesc din […]
21 octombrie – Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, care au luptat împotriva impunerii confesiunii greco-catolice
21 octombrie – Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, care au luptat împotriva impunerii confesiunii greco-catolice Sfinţii Mărturisitori Ardeleni sunt prăznuiţi pe 21 octombrie. Aceştia sunt: Visarion Sarai, Sofronie şi Oprea Miclăuş, canonizaţi în 1955 şi preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, canonizaţi în 1992. Au luptat împotriva impunerii confesiunii Greco-catolice. Visarion Sarai s-a născut […]