Politică Administrație

Clement Negruț: Atanasiu și-a atins scopul. PDL și Predoiu nu mai pot emite pretenții la funcția de prim-ministru

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul MP Clement Negruț a atins joi, la radio Unirea FM, un subiect sensibil în sânul marelui PNL, privind declarația prim-vicepreședintelui Teodor Atanasiu care spunea, la o întâlnire de partid, surprins într-o înregistrare, că, dacă vor prelua guvernarea, Cătălin Predoiu nu va fi premier așa cum se vehicula în spațiul public.

Clement Negrut11”Klaus Iohannis este contestat din mai multe puncte de vedere și legat de imaginea domniei sale, dar și legat de faptul că PNL-ul își dorea într-un fel sau altul să intre la guvernare pe ușa din față, nu pe ușa din dos. Pe de altă parte, PDL, prin veșnicul candidat la funcția de premier, Cătălin Predoiu, din momentul acesta, discuția legată de nominalizarea s-a a picat definitiv. Atanasiu și-a atins scopul prin declarația domniei sale. PDL nu mai poate emite din momentul de față pretenții la funcția de prim-ministru și de aici și deranjul în interiorul PNL între cele două tabere și părți din cele două tabere cu Klaus Iohannis. Aceste lucruri sunt ținute sub capac și vor ieși la suprafață când guvernul va veni în parlament cu inițiative, ordonanțe de urgență care, cele mai multe, trebuie să aibă susținere și nu o vor avea”, a afirmat Clement Negruț.

Atanasiu a spus, în luna mai, în cadrul unei întâlniri private, că liderii PDL-ului o să dispară rând pe rând. ”Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul locația în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, a afirmat senatorul de Alba.

Citește și Teodor Atanasiu, despre fuziunea PDL-PNL: „Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!”

(D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult