Politică Administrație

Clement Negruț a băut o apă plată, acasă la Traian Băsescu. Ce a urmat după…

Dragoş Suciu

Publicat

în

Un grup restrâns din conducerea PMP a făcut o vizită miercuri, la Cotroceni, acolo unde încă domiciliază Traian Băsescu, fondatorul neoficial al partidului, pentru a prezenta programul cu care Elena Udrea vrea să ajungă, din toamnă, primul om în stat.

Clement Negrut07Clement Negruț s-a arătat onorat de faptul că a ajuns din nou să vorbească cu cel pe care îl consideră cel mai puternic om politic din România și că, Traian Băsescu le-a spus că se mândrește cu membrii partidului aflat sub tutela sa. Pentru a câștiga alegerile, șeful statului a spus că Udrea și compania au nevoie de seriozitate și responsabilitate.

”Noi aveam obligația morală față de domnia sa să-l informăm despre intențiile noastre. A fost o discuție lungă, am stat aproape două ore și jumătate. Am discutat în amănunt programul Partidului Mișcarea Populară. Când spun program mă refer la tot ce înseamnă vectori politici pe care PMP vrea să-i ducă în dezbaterea publică în campania electorală. Dincolo de caterinca asta politică eu am rămas și sunt un politician care întotdeauna mi-am stabilit ținte înalte, chiar dacă nu întotdeauna le-am îndeplinit. Dorim să intrăm în turul doi cu candidatul nostru, Elena Udrea și avem și voința și dorința de îndeplini tot ceea ce ne propunem”, a spus Negruț.

Amintim faptul că Elena Udrea este candidatul oficial al PMP la alegerile prezidențiale.

Clement Negruț este șeful deputaților independenți din Camera Deputaților, adică și șeful Elenei Udrea.

Vizita la Cotroceni a fost onorată de 10 membri PMP, care au fost serviți cu apă plată și cafea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult