Rămâi conectat

Actualitate

Clasamentul universităților din România în 2018: Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pe prima poziție

Ioana Oprean

Publicat

în

Clasamentul universităților din România în acest an este dominat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pe locul al doilea se află Universitatea din București, iar pe al treilea este Universitatea Politehnică din București. Clasamentul a fost publicat de Asociația Cercetătorilor Ad Astra și arată fotografia de moment a instituțiilor de învățământ superior din România, pe baza a 9 rankinguri internaționale. Clasamentul stabilește ierarhia universităților din România în funcție de performanțele individuale din topurile internaționale.

26 de universități românești de stat sunt vizibile internațional, dintr-un total de 54 de universități publice câte are România în prezent, spun autorii clasamentului. Spre comparație, anul trecut România avea vizibile 23 de universități (toate publice), iar în 2016 erau incluse în topurile internaționale 20 de universități publice.

Primele patru poziții din Clasamentul universităților din România 2018 rămân constante în ultimii 3 ani.

Autorii Clasamentului Universitar 2018:

  • Daniel David (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca/UBB),
  • Ovidiu Andronesi (Universitatea Harvard),
  • Dorel Banabic (Universitatea Tehnică din ClujNapoca),
  • Carmen Buzea (Universitatea Transilvania din Brașov),
  • Bogdan Florian (Școala Națională de Studii Politice și Administrative/SNSPA),
  • Silviu Matu (UBB),
  • Adrian Miroiu (SNSPA),
  • Anca Prisăcariu (Waikato Institute of Technology)
  • Lazăr Vlăsceanu (Universitatea din București).

Clasamentul Universităților din România 2018

Universitatea Punctaj Rang
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca 14 1
Universitatea din București 11 2
Universitatea Politehnică din București 11 2
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 7 3
Univ. de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj 6 4
Universitatea de Vest din Timișoara 5 5
Univ. de Medicină și Farmacie Carol Davila din București 5 5
Univ. de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași 5 5
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași 5 5
Universitatea Transilvania din Brașov 3 6
Academia de Studii Economice din București 3 6
Universitatea Politehnica din Timișoara 3 6
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca 3 6
Universitatea din Craiova 2 7
Universitatea din Oradea 2 7
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu 2 7
Universitatea Ovidius din Constanța 2 7
Univ. de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj 2 7
Universitatea Dunărea de Jos din Galați 1 8
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești 1 8
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava 1 8
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova 1 8
Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș 1 8
Univ. de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara 1 8
Univ. de Științe Agronomice și Med. Veterinară din București 1 8
Universitatea Tehnică de Construcții din București 1 8
  • Universitățile românești care nu apar în Clasament nu sunt incluse în niciunul din cele nouă rankinguri internaționale ale universităților luate în considerare de autori

Clasamentul Universitar 2018 folosește metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației pentru a elabora Metarankingul Universitar 2016, anunță Asociația Ad Astra a Cercetătorilor Români. Toate analizele prezentate pornesc de la datele disponibile pe websiteurile rankingurilor internaționale ale universităților la data de 23 noiembrie 2018

Față de clasamentul din 2017, nou intrate în clasament anul acesta sunt Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava condusă de fostul ministru Valentin Popa, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București condusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, precum și Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Metarankingul Universitar se află la ediția a treia, explică Asociația Ad Astra a Cercetătorilor Români, într-un comunicat remis Edupedu.ro. Raportul a fost elaborat cu sprijinul Ad Astra, de către autorii menționați mai sus. “Prima ediție a fost realizată în 2016, sub auspiciile Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (Andronesi și colab., 2016), cu auditarea internațională a metodologiei și cu extensia analizei robusteții metodologiei în Raportul Think Tank-ului G3A (David și colab., 2016). A doua ediția a fost realizată în anul 2017, sub auspiciile Asociației Ad -Astra a Cercetătorilor Români (David și colab., 2017)”, precizează Ad Astra.

În România, există 54 de universități publice (47 civile + 7 militare) și aproximativ 47 de universități private (38 acreditate + 9 autorizate provizoriu).

Scopul Clasamentului Universitar 2018:

  • “să identifice care dintre aceste universități au o minimă vizibilitate internațională în rankingurile majore ale universităților (sunt prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și care este impactul lor relativ în aria academică internațională (prin punctajul obținut în
    metaranking)”, spun autorii.

Sursa Edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Șoferul din Alba care a condus printr-o zonă pietonală din centrul Clujului, ARS LA BUZUNAR: Ce amendă a primit

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferul din Alba care a condus printr-o zonă pietonală din centrul Clujului, ARS LA BUZUNAR Șoferul din Alba care a condus printr-o zonă pietonală din centrul Clujului a primit o amendă consistentă.  Citește și: VIDEO | Un șofer din Alba a fost filmat în Cluj în timp ce intră pe zona pietonală apoi așteaptă la […]

Citește mai mult

Actualitate

DESPĂGUBIRI de 11,5 milioane de euro pentru fermierii din sectoarele pomicol și viticol din România: Culturile le-au fost afectate de înghețul târziu

Ioana Oprean

Publicat

în

DESPĂGUBIRI de 11,5 milioane de euro pentru fermierii din sectoarele pomicol și viticol din România Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol ale căror culturi au fost afectate de îngheţul târziu din primăvara acestui an, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. El arată că fermierii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Educației, după protestele profesorilor din 8 septembrie: „Ar trebui să intru în istorie ca un ministru curajos”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Ministrul Educației, Daniel David, după protestele profesorilor din 8 septembrie: „Ar trebui să intru în istorie ca un ministru curajos” Ministrul Educației, Daniel David, este pus sub presiune după protestul masiv al profesorilor de luni, 8 septembrie, când aproape 20.000 de cadre didactice din toată țara au mărșăluit prin București cerându-i demisia și abrogarea legii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea