Rămâi conectat

Actualitate

CLASA PREGĂTITOARE 2016: Înscrierea se realizează în două etape. Proiectul, lansat în dezbatere publică

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în dezbatere publică proiectul privind înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2016-2017 și calendarul înscrierii în clasa pregătitoare.

calendarul inscrierii in clasa pregatitoare 2015 si in clasa I-aPotrivit proiectului înscrierea în clasa pregătitoare se realizează în două etape  şi anume între 21 şi 25 martie pentru copiii din circumscripţia şcolară şi din afara ei şi între 29 martie şi 8 aprilie pentru copiii rămaşi nerepartizaţi.

Ca noutate, proiectul prevede înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, conform legii, eliminându-se excepţia prevăzută de metodologiile anterioare. Aceasta permitea copiilor care împlineau vârsta de 7 ani până la data de 31 august (anul în cauză) să se înscrie direct în clasa I. Actualul proiect de metodologie nu mai prevede, în acest an şcolar, excepţia ca un copil, care nu a urmat cursurile clasei pregătitoare, să poată fi înscris direct în clasa I.

Descarcă proiectul privind înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017, supus dezbaterii publice până la 25 ianuarie 2016

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice susţine accesul tuturor copiilor la învăţământul primar şi orice situaţie care excede cadrul normativ în cauză va putea fi analizată şi soluţionată în interesul educaţional al copiilor.

Propunerile, sugestiile şi opiniile tuturor celor interesaţi sunt aşteptate până la data de 25 ianuarie 2016, la adresa de e-mail [email protected].

Astfel, potrivit proiectului privind înscrierea în clasa pregătitoare, în 22 februarie are loc afişarea, la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învăţământul primar, iar între 29 februarie şi 18 martie părinţii copiilor care urmează să fie înscrişi în clasa pregăttitoare trebuie să completeze, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile tip de înscriere, care vor fi validate zilnic, la unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea, în intervalul orar 8,00-20,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta). Tot în această perioadă se vor depune şi valida cererile-tip de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoala specială.

Calendarul inscrierii in clasa pregatitoare 2016

22 februarie 2016                 Afișarea circumscripțiilor școlare la fiecare școala și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean / Afișarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, precum și a instituțiilor unde se realizează evaluarea / Afișarea la sediul școlilor a criteriilor specifice de departajare, realizate de scoli
24 februarie-3 martie 2016  Organizarea Zilei a porților deschise la școli, în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot sa viziteze clasele în care vor învăța copiii de la pregătitoare si pot sa discute cu personalul scolii
23 februarie-16 martie 2016 Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatica
23-17 martie 2016                 Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul nu poate fi contestat
22 februarie 2016                  Afișarea la sediul școlilor și al inspectoratelor școlare a programului de completare a cererilor-tip de înscriere in clasa pregătitoare
29 februarie-18 martie 2016 Completarea de către părinți, online sau la școala pe care părinții vor ca cei mici sa o urmeze, a cererilor-tip de înscriere. Validarea acestor cereri-tip de înscrieri se face intre orele 8:00-20:00 de luni pana vineri si intre orele 9:00-13:00 sâmbăta. 

Prima etapa de înscriere in clasa pregătitoare

21 martie 2016             Repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru in cererea-tip de înscriere
22-24 martie 2016        Admiterea sau respingerea cererilor de înscriere la alte scoli decât cele de circumscripție
25 martie 2016             Repartizarea la școala de circumscripție a copiilor care au fost înscriși la o alta școala, dar nu au fost admiși din cauza lipsei de locuri si care au exprimat in aceasta faza opțiunea pentru înscrierea la școala de circumscripție
25-26 martie 2016        Afișarea la sediul școlilor si pe site-ul inspectoratelor școlare a copiilor înmatriculați, a numărului de locuri ramase libere si a listei copiilor neînscriși după prima etapa

A doua etapa de înscriere in clasa pregătitoare

29 martie 2016                 Afișarea in scoli si pe site-ul inspectoratelor a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile
30 martie-8 aprilie 2016  Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul scolii aflate pe prima poziție dintre cele trei optiuni exprimate de parinti pentru etapa a doua
15 aprilie 2016                 Afișarea la sediul fiecărei scoli a listelor finale cu copiii înscriși în clasa pregătitoare
18-22 aprilie 2016            Soluționarea de către inspectoratele școlare a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo școala


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea