Politică Administrație

CJ Alba solicită finanțare pentru restaurarea Sălii Unirii, prin proiectul de lege privind Construirea Monumentului Marii Uniri

Bogdan Presecan

Publicat

în

Consiliul Județean Alba a răspuns astăzi unei solicitări de consultare din partea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România – UNCJR, transmițând un punct de vedere referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 – Alba Iulia”.

“Prin această adresă, Consiliul Județean Alba solicită alocarea de resurse pentru restaurarea Sălii Unirii din Alba Iulia, obiectiv pe care Consiliul Județean Alba îl consideră că cel mai important simbol al Unirii de la Alba Iulia, fiind chiar locul în care, la 1 Decembrie 1918, s-a ținut şedinţa Marii Adunări Naţionale ce a hotărât Unirea Transilvaniei cu România şi, prin aceasta, desăvârşirea statului naţional unitar român.

Acest monument, construit între anii 1898-1900, dar care avea să joace un rol primordial în destinul tuturor românilor la 1918, există și face parte din circuitul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Cei 124 de ani de existență au lăsat însă urme adânci asupra sa, chiar dacă, de-a lungul timpurilor, i s-a acordat cinstea cuvenită, covârșitoarea sa importanță istorică fiind recunoscută și prin suita de lucrări de reparații și restaurare”, se arată într-un comunicat remis presei de CJ Alba.

„Prin punctul nostru de vedere am solicitat introducerea unui nou articol în acest proiect de lege, articol prin care să se aloce fondurile necesare restaurării Sălii Unirii și reorganizării expoziției ce are ca temă lupta românilor pentru emancipare națională și pentru formarea statului național, unitar și indivizibil România.

Dacă există posibilitatea alocării acestor bani, cred că ar fi păcat să nu avem grijă, în primul rând, de vestigiile autentice, de monumentele și locurile legate în mod direct de cel mai important moment al devenirii noastre naționale.Trebuie, în primul rând, să punem în valoare Sala Unirii, acest monument-simbol în care au călcat toți Regii României Mari și toți Președinții României, monument ce are statutul unui veritabil templu național pentru toți românii, de pretutindeni.

Sper că legea va fi aprobată cu modificările solicitate de noi și sper că nu constituie doar un exercițiu de imagine, având în vedere apropiatele alegeri. Sper din tot sufletul ca această inițiativă să fie una sinceră și nu doar un gest prin care cineva încearcă să-și spele păcatele, încercând să ne facă să uităm că, de când este în fruntea Guvernului, nu a alocat, în niciun an, niciun leu pentru sărbătorirea Zilei Naționale la Alba Iulia.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința extraordinară de vineri, 6 februarie 2026, înființarea Unității de Management pentru realizarea Centurii din zona de sud-vest a municipiului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]

Citește mai mult