Ştirea zilei

”CitadeLighting 100”, circuit creativ-interactiv cu proiecții 3D la ceas de seară – evenimentul prin care administrația albaiuliană plănuiește să anime Șanțurile Cetății în anul Centenar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Unul dintre cele mai scumpe evenimente din lista celor propuse pentru Anul Centenar la Alba Iulia, de 700.000 de lei, ”CitadeLighting100”, urmează să rupă gura târgului și nu numai, fiind, fără doar și poate, cel mai ”SF” proiect al administrației locale de până acum. Spun proiect, pentru că deși figurează pe lista evenimentelor, acesta, dacă va fi dus la bun sfârșit, se va întinde pe o durată de 3 luni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer, ar fi vorba despre realizarea unui circuit al Cetății Alba Carolina, unul cu peste 30 de proiectoare și instalații interactive, dispuse pe traseul Șanțurilor Cetății, un ansamblu creativ menit să funcționeze cu prioritate la ceas de seară și mai târziu în noapte (de unde mă gândesc că va trebui modificat și orarul de vizită a șanțurilor), totul pentru a determina turiștii să înnopteze în Alba Iulia, nu doar să dea o geană, în treacăt spre Cluj ori Sibiu, și în vederea creșterii atractivității șanțurilor, nu doar pentru vizitatori, ci și pentru eventualii agenți economici care ar putea alege să desfășoare activități în proximitatea viitoarelor instalații.

Mai concret, din loc în loc vor fi amplasate proiectoare de video mapping, tehnologie ce va permite, de exemplu, întâlniri cât se poate de realiste cu personaje ale istoriei, proiecții cu tematică istorică, legate de centenar, elemente de butaforie (de ex. gigantice pisici pătrate care vor putea fi comandate să interacționeze verbal de către copii), biciclete statice care, odată acționate prin pedalare, vor face să izvorască din aceleași ziduri ale cetății proiecțiile celor trei provincii istorice, care se vor uni dacă pedalezi în continuare, alegorice mașini ale timpului pe post de cinema de vară, în care să ruleze filme istorice românești, un colț al cuvintelor românești de origine autohtonă, proiectate cu aceeași tehnică 3D, tablete pentru desenat, destinate copiilor, dar nu numai lor, odată finalizate ”operele de artă” fiind proiectate pe zidurile șanțurilor și câte alte bâzdâgănii.

Nou, inovativ, unic, cel puțin în România, proiectul se dorește a fi dat în folosință de ”Zilele Orașului”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia. Pașii care urmează până la revenirea locatarilor în apartamente: ,,Urmează o expertiză tehnică legată de structura de rezistență”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia. Pașii care urmează până la revenirea locatarilor în apartamente: ,,O expertiză tehnică legată de structura de rezistență” În urma exploziei care a avut loc pe strada Arnsberg din municipiul Alba Iulia, s-au stabilit următorii pași care vor avea loc pentru ca persoanele afectate să se întoarcă în apartamentele lor.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex” La mai bine de 24 de ore de la explozia produsă ieri, 17 ianuarie 2026, pe strada Arnsberg, bărbatul în vârstă de 35 de ani, grav rănit, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din județul Alba, REȚINUT: Și-a bătut partenera din cauza geloziei și a consumului de alcool. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din județul Alba, REȚINUT: Și-a bătut partenera din cauza geloziei și a consumului de alcool. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu Un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mănărade a fost reținut după ce și-ar fi agresat partenera pe fondul geloziei și al consumului de alcool. Citește și: ACCIDENT rutier în Cugir: […]

Citește mai mult