Ştirea zilei

”CitadeLighting 100”, circuit creativ-interactiv cu proiecții 3D la ceas de seară – evenimentul prin care administrația albaiuliană plănuiește să anime Șanțurile Cetății în anul Centenar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Unul dintre cele mai scumpe evenimente din lista celor propuse pentru Anul Centenar la Alba Iulia, de 700.000 de lei, ”CitadeLighting100”, urmează să rupă gura târgului și nu numai, fiind, fără doar și poate, cel mai ”SF” proiect al administrației locale de până acum. Spun proiect, pentru că deși figurează pe lista evenimentelor, acesta, dacă va fi dus la bun sfârșit, se va întinde pe o durată de 3 luni.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer, ar fi vorba despre realizarea unui circuit al Cetății Alba Carolina, unul cu peste 30 de proiectoare și instalații interactive, dispuse pe traseul Șanțurilor Cetății, un ansamblu creativ menit să funcționeze cu prioritate la ceas de seară și mai târziu în noapte (de unde mă gândesc că va trebui modificat și orarul de vizită a șanțurilor), totul pentru a determina turiștii să înnopteze în Alba Iulia, nu doar să dea o geană, în treacăt spre Cluj ori Sibiu, și în vederea creșterii atractivității șanțurilor, nu doar pentru vizitatori, ci și pentru eventualii agenți economici care ar putea alege să desfășoare activități în proximitatea viitoarelor instalații.

Mai concret, din loc în loc vor fi amplasate proiectoare de video mapping, tehnologie ce va permite, de exemplu, întâlniri cât se poate de realiste cu personaje ale istoriei, proiecții cu tematică istorică, legate de centenar, elemente de butaforie (de ex. gigantice pisici pătrate care vor putea fi comandate să interacționeze verbal de către copii), biciclete statice care, odată acționate prin pedalare, vor face să izvorască din aceleași ziduri ale cetății proiecțiile celor trei provincii istorice, care se vor uni dacă pedalezi în continuare, alegorice mașini ale timpului pe post de cinema de vară, în care să ruleze filme istorice românești, un colț al cuvintelor românești de origine autohtonă, proiectate cu aceeași tehnică 3D, tablete pentru desenat, destinate copiilor, dar nu numai lor, odată finalizate ”operele de artă” fiind proiectate pe zidurile șanțurilor și câte alte bâzdâgănii.

Nou, inovativ, unic, cel puțin în România, proiectul se dorește a fi dat în folosință de ”Zilele Orașului”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile O mămică din județul Alba, care are un copil de 4 ani și jumătate, diagnosticat cu autism […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata

Bogdan Ilea

Publicat

în

Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata Lucrările la centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș, înspre comuna Noșlac, avansează într-un ritm constant. Investiția, care ar urma să descongestioneze traficul din zonă, este preconizată să fie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator

Ioana Oprean

Publicat

în

Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a lansat procedura de delegare prin concesiune a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 2 – Tărtăria. Valoarea totală a contractului […]

Citește mai mult