Actualitate

Circulația feroviară, la pământ din cauza vremii. Trenurile au întârzieri şi de 360 de minute

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Circulația feroviară, la pământ din cauza vremii. Trenurile au întârzieri şi de 360 de minute

CFR Călători anunţă că, în cursul nopţii de miercuri spre joi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile în zonele Gheorgheni – Izvorul Mureşului, s-au produs deranjamente la infrastructura feroviară care au condus la întreruperea temporară a circulaţiei, survenind întârzieri cuprinse între 30 şi peste 360 minute în circulaţia trenurilor CFR Călători.


Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi dimineaţă, de către CFR, se înregistrează lipsă de tensiune în linia de contact sau căderi copaci care au dus la întârzieri ale trenurilor.

Astfel, la ora transmiterii acestei ştiri se înregistrează întârzieri ale următoarelor garnituri:

IRN 12406, Braşov – Valea lui Mihai – 281 minute.
IRN 1941, Satu Mare – Mangalia – 376 minute.
R 1942, Mangalia – Satu Mare – 300 minute.
IRN 1642, Baia Mare – Bucureşti – 300 minute.
IRN 1641, Bucureşti – Baia Mare – 300 minute.
”În urma acestor deranjamente, circulaţia trenurilor va fi afectată la nivelul întregii reţele, fiind necesare decalări ale orelor normale de circulaţie pentru asigurarea legăturilor la destinaţia finală pentru toţi pasagerii trenurilor întârziate. Circulaţia în zonele afectate se va desfăşura în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre situaţia circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, a mai transmis compania.

CFR Călători a pus la dispoziţia managerului de infrastructură – CFR SA, tracţiune diesel, după producerea deranjamentelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben

Ioana Oprean

Publicat

în

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]

Citește mai mult

Actualitate

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]

Citește mai mult

Actualitate

Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]

Citește mai mult