Ştirea zilei

Circuitul Tăurilor la Roșia Montană, inițiativa unor tineri care vor să contribuie la dezvoltarea turistică a zonei

Ioana Oprean

Publicat

în

Un grup de tineri din zona comunei Roșia Montană a dezvoltat proiectul „Trai cu Rost“, destinat realizării unor trasee montane şi de bicicletă, a unor puncte de belvedere şi pentru crearea unui website cu toate informaţiile necesare pentru turişti.

La un an de la demararea proiectului, în iunie 2017, a fost finalizată prima acţiune: Circuitul Tăurilor. Este vorba despre un traseu turistic uşor, care poate fi parcurs şi iarna, şi care ajunge la patru din cele opt tăuri din zona Roşiei Montane.

Marcajul începe din Piaţa Centrală a Roşiei Montane, cu un urcuş uşor pe lângă parcul satului. Se urmează printre case drumul de maşină asfaltat până la Cimitirul Comunal, de unde drumul este pietruit. După aproximativ 20 de minute, se ajunge la Tăul Ţarina. Drumul continuă marcat pe lângă câteva case tradiţionale – inclusiv a unui fierar localnic –, trecând pe lângă intersecţiile cu satul Vârtop şi drumul spre staţia meteorologică, ajungând pe o pajişte comunală întinsă, cu o panoramă spre Masivul Vulcan. Aici se părăseşte drumul, urmând o potecă la stânga ce şerpuieşte pe deasupra minelor din Masivul Văidoaia până la Tăul Mare.

Ajunşi aici, se trece un podeţ şi urmează un urcuş scurt printr-o pădure de mesteceni ce scoate turiştii deasupra Tăului Anghel. După coborârea pantei, traseul continuă pe malul Tăului Anghel, de unde, în 5 minute se ajunge la Tăul Brazi, care trebuie înconjurat. Traseul continuă până la drumul asfaltat principal, de unde continuă să coboare pe o potecă, printr-o pădurice, până la Cimitirul Romano-Catolic, iar de aici, pe o cărare, din nou în Piaţa Centrală a Roşiei Montane. Traseul poate fi parcurs în două ore şi jumătate şi este marcat prin semne omologate.

„Turismul poate deveni motorul economic al unei comunităţi prin oferirea unei game variate de activităţi şi implicarea turiştilor în acestea, punerea în valoare a atracţiilor turistice, promovarea valorilor ecologice şi împuternicirea comunităţii. Prin acest proiect, vom crea trasee turistice de ciclism, drumeţii, schi de tură, alpinism şi vom centraliza toate informaţiile referitoare la serviciile şi atracţiile turistice din zonă: acces, cazare şi patrimoniu“, susţin iniţiatorii proiectul „Trai cu Rost“.

Aceştia propun trecerea de la un turism bazat exclusiv pe unităţi de cazare la un turism inovativ, care oferă activităţi specific montane şi contribuie la o mai bună înţelegere a contextului socio-economic şi cultural al zonei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult