Cine-și bate joc de patrimoniul cultural? Sarcofage romane abandonate pe un teren cercetat arheologic preventiv la Alba Iulia
Cine-și bate joc de patrimoniul cultural? Sarcofage romane abandonate pe un teren cercetat arheologic preventiv la Alba Iulia
Da, știm, la Alba Iulia este aproape imposibil să construiești ceva fără să descoperi în procedura cercetării arheologice preventive vestigii ale trecutului. De regulă romane sau aparținând populațiilor migratoare. Nu întotdeauna cercetarea asta se face însă de către specialiști, iar atunci apar controversele, acuzele, văicăreala. Justificate, desigur. Ce ne facem însă când cercetarea arheologică preventivă se face de către specialiști și lasă în urmă aceleași rezultate ca aceea realizată de nespecialiști?
Un astfel de exemplu zace, la propriu, pe strada Alcala de Henares la nr. 2. Unele dintre fotografiile care însoțesc articolul au fost făcute joi, 26 octombrie, și din ele se poate vedea că faptele sunt mai vechi. Pur si simplu pentru că natura a pornit să recucerească locul, iar piesele scoase la suprafață au fost lăsate pradă intemperiilor. Și, poate, nu numai intemperiilor!
Știm că la Alba Iulia apetitul pentru decorarea caselor, grădinilor, curților cu piese arheologice este ridicat, știm și că apetitul pentru afacerile cu astfel de piese este și el ridicat. Tocmai de aceea este descurajantă și intrigantă abandonarea unor piese arheologice la locul unei săpături de cercetare arheologică preventivă care s-a încheiat de multă vreme.
Conform site-ului Comisiei Naționale de Arheologie, autorizația pentru cercetarea preventivă a fost dată Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca la începutul anului 2021. Mai mult, Comisia Națională de Arheologie a cerut clarificări acestui muzeu, dar și Muzeului Național al Unirii Alba Iulia cu privire la cercetare, astfel încât o deducție educată ne îndrumă spre existența unui contract de colaborare între cele două muzee.
Cercetarea arheologică prevenitivă a dus la descoperirea unor morminte romane cu un inventar bogat: sarcofage, coloane și capiteluri bogat ornamentate, cel puțin un medalion funerar… (foto 2). Ce a rămas în urmă? Un sarcofag (cel care apare în fotografia nr. 2 alături de piesele bogat ornamentate, deci considerate valoroare), bucăți din alte elemente sparte, gropile (mormintele) de unde au fost extrase, buruieni și delăsare.
De ce spun delăsare? Pentru că, în conformitate cu Codul deontologic al arheologilor, orice piesă sau fragment de piesă descoperit este luat de pe teren și dus fie la instituția care realizează cercetarea, în cazul nostru Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, fie la instituția muzeală care are „jurisdicție” asupra teritoriului adminstrativ unde se sapă, în cazul nostru Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Nu putem decât să sperăm că piesele cele mai valoroase, piese demne de a fi incluse în patrimoniul cultural național, vizibile în foto 2, dar care lipsesc din fotografiile făcute joi, 26 octombrie, or fi ajuns în patrimoniul acestor instituții și nu în cel al amatorilor de artefacte arheologice dispuși să plătească bani frumoși pe ele.
Mai trebuie precizat că, legal, responsabilitatea pentru cercetarea arheologică preventivă și pentru soarta pieselor arheologice descoperite aparține în exclusivitate instituției care desfășoară cercetarea și nu beneficiarului cercetării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]


