„Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete”
Ziua de 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor a Holocaustului, iar această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005.
Rezoluţia respinge orice negare a Holocaustului şi încurajează statele membre ale Adunării Generale ONU să transmită viitoarelor generaţii lecţia genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete. Astfel, se recomandă dezvoltarea de programe educaţionale pentru a încerca să se prevină viitoare acte de genocid. Alegerea acestei date este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice în 27 ianuarie 1945.
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor a Holocaustului a fost comemorată, începând cu anul 2006, în numeroase ţări din întreaga lume. Cu acest prilej, au fost aduse omagii, s-au aprins lumânări şi au avut loc marşuri ale durerii, în memoria celor care au suferit şi au murit în timpul Holocaustului.
România s-a alăturat acestui demers și a depus eforturi semnificative în ultimii ani în ceea ce priveşte asumarea trecutului, condamnarea antisemitismului și condamnarea negării Holocaustului. În școlile din țara noastră există inclusiv un curs opțiunal, „Istoria evreilor – Holocaustul”, iar România a evoluat treptat de la o țară în care negarea Holocaustului era un element important în practica educațională și culturală, la o țară civilizată care își asumă trecutul în totalitate, inclusiv părțile sale negative. Holocaustul a fost, indiscutabil, unul dintre cele mai îngrozitoare genociduri din istorie, iar dacă azi copiii noștri învață despre acest episod nefast al istoriei secolului XX, învață nu doar despre persecuții, crime și tragedii umane, ci învață despre adevăr, toleranță reciprocă și umanitate, adică valori esențiale pe care orice societate democratică trebuie să se bazeze.
Partidul Național Liberal s-a aflat, după 1990, în avangarda demersurilor pentru promovarea drepturilor omului și a adevărului despre Holocaust în România. Iar organizațiile PNL, atât la nivel central, cât și în teritoriu (inclusiv în județul Alba) au susținut, nu de puține ori, diverse activități prin care s-a adus la cunoștiința publicului din România (și mai ales a tinerilor) adevărul despre Holocaust.
În spiritul dreptății și al umanității, să avem în această zi de comemorare, în gândurile noastre, mesajul necesar pentru ca orori precum Holocaustul (sau Gulagul) să nu mai întunece niciodată istoria noastră și a lumii: „Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete”.
Prof. dr. Adrian SIMION,
Vicepreședinte PNL Alba Iulia,
Președinte al Comisiei Naționale de Educație a TNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]
FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă
Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor. „Mediul […]
Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică
PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]