Actualitate

Chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea în staff-ul Ministerului de Interne

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un poliţist de anvergură şi vocaţie din Alba este şeful ordinii şi siguranţei publice din România

Chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a fost numit secretar de stat în Ministerul de Interne, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică (DOSP), o funcţie de cea mai mare responsabilitate din care va conduce toate structurile de ordine publică din România: Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Grupul Special Acvila, Centrul naţional de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor, Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Împotriva Traficului de Persoane, Oficiul de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul de Aviaţie şi Oficiul pentru Imigrări vor fi cu toate subordonate DOSP.
Chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea are 55 de ani şi s-a născut în comuna Lupşa din Munţii Apuseni, de unde a dobândit tăria unui caracter de cremene,  din spiţa lui Horea, Cloşca şi Crişan şi a lui Avram Iancu. Pentru cei care nu ştiu, chestorul principal de poliţie loan Nicolae Căbulea a deţinut vreme de mai bine de 30 de ani diverse funcţii de conducere în structurile Poliţiei Române, îndeosebi în judeţul Alba. În anul 1982 a devenit cel mai tânăr comandant de Poliţie orăşenească din Alba, preluând frâiele unui oraş „greu” (şi atunci, şi acum) din punct de vedere al situaţiei operative şi al potenţialului pericol reprezentat de fabrica de armament, respectiv Cugirul. În 1985 a fost avansat ca şef al Poliţiei Municipiului Alba lulia.  Revoluţia din Decembrie 1989, cu idealurile şi controversele ei, l-a prins pe acest post. Ascensiunea în carieră a continuat: după ce vreme de un an a fost ofiţer specialist în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Alba, în 1991 a fost numit adjunct ai şefului Poliţiei municipiului Alba lulia pentru ca, în 1993, să fie numit şef al acestei instituţii. În 1998 a fost numit adunct al şefului IPJ Alba pentru ca mai apoi să primească o confirmare a calităţilor şi competenţeior profesionale prin numirea în funcţia de şef al IPJ Alba, în 1997. Anul 1999 a însemnat pentru chestorul Căbulea un nou moment de încercare în care şi-a demonstrat abilitatea şi competenţele profesionale: în timpul mineriadelor din ianuarie 1999 era şef al IPJ Gorj. Apoi, între 2000-2001, a trebuit să dea un nou „examen”, tot în probleme de mineri, administrând ca adjunct al şefului IPJ Hunedoara situaţia operativă într-un judeţ cu grave zbateri socio-economice. În 2001 a revenit în Alba ca prim-adjunct al şefului IPJ Alba, ofiţer specialist în cadrul Serviciilor Cercetări Penale şi Poliţiei Judiciare. Între 2001 şi 2005 a reformat Serviciul Poliţiei Transporturi din IPJ Alba, în calitate de şef al acestei instituţii. Apoi, din 2005 până în 2009 a activat ca şef al IPJ Mureş, gestionând cu succes situaţia operativă din acest judeţ. Din octombrie 2009, a fost avansat în funcţia de adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române, iar din decembrie 2009 a câştigat concursul pentru funcţia de adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu rang de subsecretar de stat. Din martie 2011 a revenit la comanda IPJ  Alba, iar de câteva zile este secretar de stat în noul Minister de Interne.
Este o nouă avansare extrem de inspirată şi de oportună, acum în prag de alegeri, când ordinea, disciplina şi siguranţa publică trebuie să fie ireproşabile, ce vine să întregească şi să înnobileze cariera unui poliţist de anvergură şi vocaţie, ce a parcurs toate treptele profesiei şi a ocupat funcţii de comandă în cele mai grele şi cu probleme judeţe din ţară şi a îndeplinit misiuni extrem de dificile de care s-a achitat cu înaltă competenţă, onoare şi demnitate.
Aşadar, avansarea domnului general cu două stele în funcţia cea mai grea din noul Minister de Interne este cât se poate de întemeiată, bazată pe o viaţă exemplară de poliţist, trecut prin toate focurile şi misiunile cu care s-au confruntat poliţiştii noştri în anii frământaţi şi plini de evenimente ai societăţii româneşti. De fiecare dată, poliţistul Ioan Nicolae Căbulea şi-a îndeplinit cu brio misiunile încredinţate, astfel încât cetăţeanul, siguranţa sa, proprietatea privată şi publică, ordinea, liniştea şi viaţa noastră cea de toate zilele să fie pe deplin apărate şi protejate în aceste vremuri. Îi dorim multă şansă şi inspiraţie în noua şi greaua misiune!
Gheorghe CIUL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026: Încălzire semnificativă în perioada următoare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, 2 februarie 2026, o estimare a evoluției valorilor termice și precipitațiilor, pe regiuni istorice ale României, în intervalul 2-15 februarie 2026. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la  română și matematică

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la  română și matematică Susţinerea examenului de Evaluare Naţională este probabil unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui adolescent, acţiune care îi poate asigura un liceu de top şi un parcurs corespunzător în viaţă. În principiu se pot susţine […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, luni, 2 februarie 2026, că una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026 este ca pensionarii cu venituri mici să primească ajutoare în două tranșe, […]

Citește mai mult