Chemare la miting în Cetate, pentru apărarea Parcului Custozza
Azi, vineri, 11 martie, între orele 12.00 şi 14.00 vă chemăm la protest pentru salvarea Parcului Custozza în faţa drujbelor şi betoanelor. Să stăm împreună, mână de mână, într-un Lanţ Uman – fără diferenţă de vârstă, indiferent că suntem membri ONG sau nu, indiferent de orientarea politică – pentru a apăra inima oraşului nostru: copacii şi ambianţa verde şi liniştită din Cetate. Să fim uniţi ca albaiulieni pentru un loc pe care îl iubim, un loc de care ne leagă amintiri, de care ne leagă poate paşi mai grăbiţi pe sub coroanele copacilor sau poate ore de linişte pe o bancă la umbra lor. Să fim uniţi, pentru că mulţi au vrut să ne dezbine în ultima săptămână sub diverse pretexte.
Să spunem împreună că „modernizarea” se poate face elegant, cu respectul a ceea ce există – parc, vegetaţie, piatră cubică veche de când Unirea – şi nu demolând cu furie, pentru ca abia apoi să ne întrebăm „ce punem în loc?”.
Să spunem că nu putem face „modernizare” cu orice preţ, doar ca să mai punem nişte pavele şi betoane; că nu putem să radem de pe faţa Pământului ceva frumos, un loc verde, pentru a nivela cu beton. Nu putem rade un parc pentru că unii fac mizerie în el sau pentru că sunt prea multe ciori.
Şi mai ales, veniţi să spunem împreună că lucrările se fac haotic, heirupist: nu există autorizaţii de tăiere a copacilor; se taie copaci deşi nu există un plan clar cu ce se va face după pe acel loc; se taie copaci fără ca aceştia să fie periculoşi, fără să existe studii despre sănătatea lor.
Albaiulienii protestează de o săptămână deja şi astfel am reuşit să facem Primăria să dea puţin înapoi şi chiar să oprească tăierea unor copaci. Am fost acolo când muncitorii trimişi pe întuneric, la ceas de noapte, vroiau să taie pe ascuns copacii. Am fost acolo când buldozerele au vrut să ne dea cu lama la o parte şi ne-am opus lor. Am fost acolo în fiecare seară la orele 20.00 şi ne-am organizat – fără ierarhii, fără „ordine” – fiecare după conştiinţa sa. Să fie clar: iniţial Primăria avea de gând să radă tot, acum a dat înapoi!
Trebuie să le spunem conducătorilor ca de acum înainte să nu mai uite să ne consulte, să nu mai uite să ne implice şi pe noi în aceste decizii. Nu le ştie un primar sau un arhitect pe toate! Trebuie să ne punem toţi la masă: ONGuri, universitari, arhitecţi, oameni de cultură, peisagişti sau albaiulieni simpli. E nevoie de dialog.
S-au strâns peste 3000 de semnături în oraş şi peste 2000 de adeziuni pe internet pentru apărarea Parcului şi mulţi din semnatari vor fi la miting. Câteva sute de persoane au confirmat telefonic că vor participa la miting şi alte câteva sute au spus că susţin cauza noastră chiar dacă nu pot veni acum. Câteva sute au confirmat prezenţa la miting prin internet, pe Facebook.
Ne vedem aşadar azi în Parc, la ora 12.00. Vă recomandăm să veniţi în Cetate dinspre Catedrală deoarece drumul de la Poarta III este blocat şi în lucru. Acest Lanţ Uman e doar începutul acţiunilor noastre. Trebuie să dăm un semnal puternic: albaiulienii au ceva de spus despre oraşul lor! (Comitetul de organizare)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia. Pașii care urmează până la revenirea locatarilor în apartamente: ,,Urmează o expertiză tehnică legată de structura de rezistență”
Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia. Pașii care urmează până la revenirea locatarilor în apartamente: ,,O expertiză tehnică legată de structura de rezistență” În urma exploziei care a avut loc pe strada Arnsberg din municipiul Alba Iulia, s-au stabilit următorii pași care vor avea loc pentru ca persoanele afectate să se întoarcă în apartamentele lor. […]
FOTO | Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex”
Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex” La mai bine de 24 de ore de la explozia produsă ieri, 17 ianuarie 2026, pe strada Arnsberg, bărbatul în vârstă de 35 de ani, grav rănit, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală și […]
Bărbat din județul Alba, REȚINUT: Și-a bătut partenera din cauza geloziei și a consumului de alcool. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu
Bărbat din județul Alba, REȚINUT: Și-a bătut partenera din cauza geloziei și a consumului de alcool. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu Un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mănărade a fost reținut după ce și-ar fi agresat partenera pe fondul geloziei și al consumului de alcool. Citește și: ACCIDENT rutier în Cugir: […]