Actualitate

CFR călători – măsuri speciale pe perioada caniculei. Recomandări pentru călători

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR anunță măsuri speciale pe perioada caniculei. Astfel, în zilele în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe tronsoanele unde situația o impune se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală.

„CFR SA vă informează că începând de astăzi, 1 august 2017 și până la sfârșitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, s-au luat măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță”, se arată într-un comunicat al companiei.

„Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenționare de COD GALBEN și COD PORTOCALIU, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe tronsoanele unde situația o impune se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menționăm faptul că aceaste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale”, se mai spune în textul citat.

De asemenea, CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.

Pe de altă parte, CFR le recomandă călătorilor să aibă o sticlă cu apă, medicația necesară în caz de nevoie și dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor, să anunțe imediat personalul de tren.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a atras atenția, vineri, 13 martie 2026 că în acest an se va înregistra o scădere a producției la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute și […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l Motorina standard a depăşit, vineri, 13 martie 2026 pragul de 9 lei/l în staţiile OMV, iar benzina standard pe cel de 8,5 lei în majoritatea staţiilor Petrom, dar şi în cele premium OMV, Mol sau Rompetrol, în urma deciziei […]

Citește mai mult