„Cetatea… nu va mai face parte din oraş”
Aşa scria într-un articol de pe prima pagină a ziarului Unirea, din data de 7 martie a.c. Constat, cu un sentiment neplăcut, dureros chiar, că menţiunea din articol se confirmă, dacă o coroborez cu un episod dizgraţios prin care am trecut în ziua în care a avut loc ceremonia de comemorare a eroilor Horea, Cloşca şi Crişan, când mă îndreptam spre Obelisc. Pe scurt, mergând pe trotuarul din stânga, am văzut o statuie pe celălalt trotuar, plasată în dreptul treptelor pe care se urcă spre celula lui Horea. Reprezenta chipul împietrit al unui soldat austriac. M-am apropiat şi după ce l-am „admirat”, mi-am continuat drumul. Aflată în mijlocul străzii, pe sub poartă, mă trezesc că îmi aţine calea un soldat austriac viu, care îmi cere să mă întorc pe trotuar, că pe acolo nu se poate să trec. „De ce?”, l-am întrebat. „Pentru că sunt lanţuri”, mi se răspunde. „Şi de ce sunt lanţuri?”, mai întreb eu. „Pentru că e interzis”, zice vocea. „Şi de ce e interzis?” Tăcere. Deja încordată, mai întreb: „Şi ce ni se mai interzice în această Cetate?” Honvedul, unul scund, butucănos, se uită la mine cu ochi scăpărători de răutate şi-mi trânteşte o bombă răstită: „Tot, doamnă!” Există un soi de oameni din calea cărora trebuie să te dai la o parte, dacă eşti cu minte. Mă supun ordinului austriacului, fac paşi înapoi şi înaintez spre Obelisc, pe trotuar. Fierbând de mânie, îmi strig of-ul: „Iar ni se pun lanţuri?” Mi-am aruncat replica în văzduh, că mi se făcuse negru înaintea ochilor. Am intenţionat să iert şi să nu-mi pun mintea cu insul rătăcit, dar materialul din ziar mi-a împrospătat sentimentul neplăcut. Nu ştiu dacă „sentinţa” din articol aparţine autorului sau a cules-o din vreo conferinţă de presă. Dar, ca la orice sentinţă, se cer explicaţii. Ce poate să însemne aserţiunea: „Cetatea va deveni de sine stătătoare,… o zonă exclusiv turistică, nu va mai face parte din oraş?” O fi ilustrând acel „tot” din spusele gardistului? E posibil oare ca locuitorilor oraşului să li se interzică trecerea prin Cetatea pe care românii au cucerit-o, alungând împărăţia austro-ungară de pe pământul nostru sfânt, românesc? Cetatea nu va mai fi un brâu de legătură între oraşul de jos şi cel de sus? Are cineva dreptul să rupă această legătură? De ce se creează împrejurări să ne învrăjbim atât de tare unii cu alţii?
prof. Georgeta CIOBOTĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu, numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia după ce locotenent-colonelul Marius Păcurar a trecut în rezervă
Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu, numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia după ce locotenent-colonelul Marius Păcurar a trecut în rezervă Albaiulianul Mihai-Adrian Hișu a fost numit comandant interimar al Batalionului 136 Geniu ,,Apulum” din Alba Iulia, la data de 11 noiembrie 2025. În data de 11.11.2025 la Batalionului 136 Geniu „Apulum” a […]
Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu
Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu Un incident grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.00, în Alba. O persoană a fost surpinsă de un utilaj agricol între geomal și Geoagiu. Citește și: VIDEO | Momentul impactului violent din […]
Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul
Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul Un caz de corupție, desprins parcă dintr-un scenariu de film, a fost tranșat de magistrații Tribunalului Alba: un bărbat din Ocna Mureș, fost […]