Certificate false de teste negative la Covid-19 puse în vânzare în aeroporturi și gări din toată Europa: Avertisment Europol
Agenţia europeană de poliţie Europol a avertizat călătorii să nu cumpere documente false, precum rezultate negative pentru teste COVID-19, vândute în aeroporturi, gări și pe internet pentru evitarea restricțiilor de călătorie.
Este vorba despre oameni sau grupări care produc și vând certificate false COVID în întreaga Europă.
„Atât timp cât restricțiile de călătorie rămân în vigoare din cauza COVID-19, este foarte probabil ca producția și vânzarea de certificate false să prospere”, a arată un comunicat al Europol.
„Având în vedere mijloacele tehnologice disponibile pe scară largă, sub formă de imprimante de înaltă calitate și diferite programe software, falsificatorii sunt capabili să producă documente contrafăcute și falsuri de bună calitate. Statele membre ar trebui să fie vigilente,” arată instituția.
CITEȘTE ȘI: Primăria Aiud cere lămuriri conducerii Spitalului Municipal după criticile dure ale unei paciente: Ce neajunsuri a denunțat femeia
Omologul global al Europol, Interpol, a avertizat de asemenea asupra grupărilor criminale care ar putea vinde vaccinuri false împotriva COVID-19 – sau care le-ar putea fura pe cele adevărate – și care inundă piețele cu măști de protecție și alte produse medicale contrafăcute.
Pentru a călători în majoritatea țărilor europene este nevoie de un test COVID negativ. Cazuri de certificate false au fost raportate în Olanda, Franța, Spania și Marea Britanie, iar un bărbat a fost arestat pe aeroportul Luton în această lună, fiind suspectat că a vândut astfel de documente.
Șapte persoane cu vârste cuprinse între 29 și 52 de ani au fost, de asemenea, reținute pe cel mai mare aeroport din Paris, Charles de Gaulle, în noiembrie 2020 și acuzate de fals, uz de fals și complicitate în fraudă, după ce au vândut certificate falsificate pentru sume între 150 și 300 de euro.
În Spania, poliția a arestat luna trecută o femeie acuzată că vindea certificate false online. Ea se angaja să trimită documentul completat cumpărătorului prin e-mail în termen de 24 de ore, promițând că astfel de certificate fost utilizate de mai multe ori și către diferite destinații fără probleme.
Ziarul Algemeen Dagblad relata că pe WhatsApp și Snapchat existau conturi din Olanda cu nume precum „Doctor în avion” și „Doctor digital”, care vindeau în certificate false cu rezultate negative pentru teste PCR, cu semnături falsificate ale unor medici adevărați.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cât costă să fii student în România. Mai mult de jumătate din bani vin de la părinți Un student are nevoie de cel puţin 2.027,99 lei în fiecare lună pentru a se susţine la studii, arată o analiză realizată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Peste 50% din această sumă este asigurată […]
Atac asupra ministrului Radu Miruță după ultimele declarații: „Să îl detașăm pe noul Rambo de la Apărare în Groenlanda!”
Atac asupra ministrului Radu Miruță după ultimele declarații: „Să îl detașăm pe noul Rambo de la Apărare în Groenlanda!” Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor (PSD), îl atacă dur pe actualul șef al ministerului, Radu Miruță, după ultimele declarații ale acestuia din urmă. . „Să îl detașăm pe noul Rambo de la Apărare în Groenlanda”, […]
Ilie Bolojan urmează să preia interimatul la Ministerul Educației. Anunțul făcut de Guvern
Ilie Bolojan urmează să preia interimatul la Ministerul Educației. Anunțul făcut de Guvern Premierul Ilie Bolojan va asigura, cu titlu interimar, conducerea Ministerului Educației, potrivit unui comunicat oficial al Guvernului. Astfel, după 22 zile de când Daniel David și-a anunțat demisia, ministerul urmează să aibă un nou șef. „Premierul Ilie Bolojan a transmis președintelui României, […]