Rămâi conectat

Ştirea zilei

CERTIFICAT VERDE Covid-19: De unde se poate descărca și cum se poate obține, fără conexiune la internet

Ioana Oprean

Publicat

în

CERTIFICAT VERDE Covid-19: De unde se poate descărca și cum se poate obține, fără conexiune la internet

Guvernul pregătește legislația aferentă și că vor exista și alte modalități prin care cetățenii vor putea ajunge în posesia documentului – va putea fi luat și de la direcțiile de sănătate publică, de la medicii de familie. Se va organiza, totodată, un call center, dar și un grup de soluționare pentru probleme neprevăzute care ar putea apărea și pentru eventuale excepții.

„Suntem în linie dreaptă pentru folosirea acestui certificat digital european pentru COVID-19 sau certificat de călătorie, cum îi mai spunem noi. La 1 iulie, peste câteva zile, va intra în funcțiune și în România, s-a muncit mult în ultimele luni de zile pentru a finaliza toată această procedură”, a spus Andrei Baciu. „Existența acestui certficat digital european facilitează, practic, transportul și călătoria în interiorul spațiului european”, a reamintit secretarul de stat.

Documentul va dovedi că am trecut prin boală, că avem imunitate, că ne-am vaccinat sau că avem un test negativ la boală. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita trecerea la frontieră.

Certificatul va putea fi descărcat de la 1 iulie de pe platforma pusă la punct de STS și ca va fi disponibilă la adresa: certificat-covid.gov.ro.

Pe această platformă vom intra, ne vom face un cont cu o adresă de email și vom primi un link pentru a verifica dacă suntem cine pretindem că suntem. O să fie necesare câteva date de autentificare pentru a fi siguri că cel care îl solicită este și persoana care îl primește. Accesăm acel link și el ne va duce către platforma respectivă, de unde putem să descărcăm certificatul care va fi valid pentru noi pe una dintre situațiile mai sus enumerate, a arătat Baciu.

Ce fac persoanele care n-au acces la internet

Pentru persoanele care nu au acces la internet, cum s-a procedat și la programare la vaccinare, va exista posibilitatea ca aceste certificate să poată fi descărcate fizic în două feluri: fie cu ajutorul medicului de familie, fie cu ajutorul direcției de sănătate publică din județul aferent. Ele vor putea ridica documentul și în format metric, pe hârtie, și va conține și codul QR respectiv, care se scanează la punctele de trecere a frontierei.

„Este un lucru foarte simplu, cum facem și cu biletul de avion, mergem sau cu telefonul, sau cu hârtie unde este imprimat codul QR. Important este să existe codul QR, fie că este o poză pe telefon, pe WhatsApp etc sau pe hârtie”, a explicat Andrei Baciu.

El a dat asigurări că platforma STS este în așa fel concepută, încât garantează că datele personale rămân în țară și nu sunt stocate nici măcar la punctul de trecere a frontierei. Prin codurile QR nu se verifică datele, ci autenticitatea lor, și nu se rețin date, a punctat secretarul de stat.

Perioadă de tranziție de șase săptămâni

Andrei Baciu a precizat că la nivel european s-a convenit să existe o perioadă de tranziție de șase săptămâni, începând cu 1 iulie, în care să poată fi folosite ambele tipuri de documente: pentru vaccinare, de exemplu, va putea fi folosită și adeverința de vaccinare clasică, în paralel cu certificatul digital european.

„Mai este un element important. Sunt diverse situații, diverse excepții pentru care ai nevoie oricum de timp. Să vă dau un exemplu: o persoană care s-a vaccinat undeva în spațiul european cu o primă doză, după care vine și se vaccinează în România și solicită imediat după vaccinare certificatul care să-i ateste că are doza completă de vaccin. Trebuie ca sistemul să recunoască cea de-a doua doză ca fiind cea care încheie vaccinarea pentru tipul de vaccin ales”, a arătat Andrei Baciu.

„Pentru orice fel de situații speciale, pentru orice fel de excepții o să avem și un call-center, unde vor putea suna oamenii care au tot felul de situații”, a menționat secretarul de stat.

El a subliniat că de la 15 august certificatul digital european nu va fi obligatoriu, ci este doar un document care va ușura situația celor care călătoresc, pentru i-ar putea scăpa, de pildă, de carantina ce ar putea fi impusă în anumite țări sau la revenirea din anumite țări. Cele trei variante de situații – vaccinare, trecere prin boală, test – vor dovedi că posesorul certificatului verde este o persoană care are un risc mai mic de a transmite boala, în condițiile în care situațiile epidemiologice și măsurile luate variază de la o țară la alta. În plus, acest certificat este un instrument unic la nivel european, ceea ce permite economisirea de timp pentru formalități și evitarea cozilor.

Andrei Baciu a mai spus că toate aceste aspecte vor fi reglementate săptămâna viitoare printr-o ordonanță de urgență, care va transpune și regulamentul european în domeniu. „Suntem pregătiți pentru a lansa această platformă”, a asigurat Andrei Baciu.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Campionatul Național de Powerlifting 2025: Peste 240 de sportivi din întreaga țară concurează pentru a-și demonstra forța. Ovidiu Pănăzan: „O să avem rezultate deosebite”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

VIDEO | Campionatul Național de Powerlifting 2025: Peste 240 de sportivi din întreaga țară concurează pentru a-și demonstra forța. Ovidiu Pănăzan: „O să avem rezultate deosebite la acest campionat” Alba Iulia găzduiește în aceste zile Campionatul Național de Powerlifting, eveniment început ieri, 15 septembrie 2025, și care se desfășoară până astăzi. Competiția a adus un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO| Incident GRAV la Mătișești: Un tânăr de 25 de ani, prins sub un tractor, a murit

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Incident GRAV într-un sat din Alba: Tânăr de 25 de ani, prins sub un utilaj agricol. La intervenție se deplasează și elicopterul SMURD Secția de pompieri Câmpeni a intervenit astăzi în localitatea Mătișești, comuna Horea, pentru salvarea unei persoane surprinse sub un utilaj agricol, cel mai probabil un tractor. Citește și: UPDATE FOTO | Incident […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Călin Georgescu a fost trimis în judecată! Fostul candidat la președinția României este acuzat pentru complicitate la instigare la răsturnarea ordinii constituționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fostul candidat la Președinția României, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată împreună cu Horațiu Potra după ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a încheiat, pe 15 septembrie 2025, întocmirea rechizitoriului. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a încheiat, pe 15 septembrie 2025, întocmirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea