Actualitate

Centrul pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie”, la ceas de sărbătoare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    La sfârşitul săptămânii trecute, Centrul Pilot pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie” şi comunitatea surzilor din Alba Iulia au organizat un eveniment prilejuit de sărbătorirea Sfântului Meletie, ocrotitorul spiritual al Centrului. Sfânta Liturghie a fost oficiată la Paraclisul Centrului, situat pe Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu, nr. 15A din Alba Iulia, de către preoţii Petru Haţegan şi Nicolae Popescu, de la Biserica „Sfânta Ecaterina” din Alba Iulia, care au slujit atât vocal, cât şi în limbaj mimico-gestual.  A urmat apoi un scurt concert de pricesne susţinut de Corul „Sfântul Meletie”, de asemenea cu voce şi în limbaj mimico-gestual. La sărbătoare, au participat beneficiari ai centrului şi comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire din judeţul Alba.  La sfârşitul manifestării, participanţii au luat parte la o agapă frăţească în cadrul Centrului. Cu acest prilej organizatorii mulţumesc partenerilor şi sponsorilor: Primăria Alba Iulia, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Consiliului Judeţean Alba, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, precum şi Cofetăria Corina din Alba Iulia .
Centrul pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie” este administrat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi funcţionează din anul 2009 în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi cu Primăria Alba Iulia – Serviciul Public de Asistenţă Socială. În cadrul Centrului „Sfântul Meletie” se oferă gratuit pentru persoane cu dizabilităţi fizice, locomotorii, somatice şi auditive servicii de asistenţă socială, kinetoterapie, consiliere psihologică, informare şi orientare  profesională, într-un spaţiu modern, corespunzător amenajat şi cu un personal specializat. (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate” Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu, care locuiește în apropierea Fermei Steluța din Cluj-Napoca, s-a declarat profund impresionat de eforturile vecinilor săi, după […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul” Capsula Orion, având la bord cei patru astronauți ai misiunii Artemis II, a amerizat vineri seară în Oceanul Pacific, în largul coastelor Californiei, marcând finalul cu succes al primei misiuni cu echipaj uman care a zburat […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, InfoCons a realizat un studiu asupra produselor care se regăsesc, în mod obișnuit, pe masa tradițională de Paște, analizând valorile nutriționale ale acestora, respectiv cantitatea de sare și zahăr, […]

Citește mai mult