Cultură Educație

Centrul de Voluntariat Alba a încheiat campania de împădurire

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După cum ne-a informat părintele Florin Croitoru, Centrul Judeţean de Voluntariat Alba a derulat  pe parcursul lunii aprilie, împreună cu Direcţia Silvică Alba şi cu Primăria Alba Iulia, o amplă campanie de împădurire în zona Oarda de Sus, la care au participat, în trei etape, aproximativ 250 de persoane, provenind din medii diferite, dar animate de acelaşi respect sincer faţă de mediul înconjurător: angajaţi ai Companiei S.E.W.S – R. – Alba Iulia, care a şi susţinut financiar una dintre acţiuni, tineri de la casele de tip familial din cadrul D.J.A.S.P.C. Alba, tineri şi coordonatori din partea Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie, elevi de la Şcoala “Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia şi voluntari din cadrul Centrului Judeţean de Voluntariat Alba, provenind de la Colegiul H.C.C., Liceul de Muzică şi Arte, Seminarul Teologic şi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Transportul voluntarilor a fost asigurat de S.T.P. Alba Iulia.
Campania „Luna Pădurii”, derulată în primăvara fiecărui an, a generat şi anul acesta o emulaţie de invidiat în judeţul nostru, concretizată într-o impresionantă acţiune de împădurire menită nu doar să rezolve o dureroasă problemă ecologică locală ci şi să sensibilizeze publicul, marile companii locale, oamenii de afaceri şi factorii decizionali, cu privire la importanţa pădurilor şi a rolulului esenţial pe care-l joacă acestea în menţinerea echilibrului ecologic şi în viaţa noastră de zi cu zi. Această campanie de împădurire desfăşurată la Alba Iulia, ce a unit persoane din medii atât de diferite, este un exemplu şi un imbold pentru implicarea şi pe viitor a cât mai multor tineri, companii, ONG-uri şi instituţii în viaţa comunităţii în vederea rezolvării problemelor cu care aceasta se confruntă.
Următoarea acţiune de amploare a Centrului Judeţean de Voluntariat Alba este Săptămâna Naţională a Voluntariatului în Municipiul Alba Iulia, care se va desfăşura în perioada 9 – 15 mai 2011. (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult