Cele mai bogate mine de aur din Apuseni, ale strămoșilor noștri. Poveștile locurilor unde aurul se găsea în fiecare piatră

Munţii Apuseni au păstrat nenumărate rămăşiţe ale exploatărilor aurifere înfiinţate în Antichitate în aceste ţinuturi. Roşia Montană s-a numărat printre cele mai importante centre miniere antice, însă vestigii ale marilor mine de aur din Antichitate s-au păstrat în nenumărate locuri din Transilvania.

„Cea mai veche regiune auriferă din Dacia sau România de azi este cea din Munţii Apuseni, cuprinsă între un trapez, cu colţurile la Săcărâmb (judeţul Hunedoara), Zlatna, Roşia Montană, Abrud (judeţul Alba) şi Baia de Arieş”, scria Ion Rusu Abrudeanu, în volumul „Aurul Românesc”, din 1933.

Publicistul român afirma că ştiinţa mineritului şi a prelucrării aurului a fost adusă în teritoriile locuite de strămoşii noştri de către orientali şi că în vremea dacilor se practica mineritul subteran, dar mai ales exploatarea aurului aluvionar.

Romaniii au lăsat însă cele mai multe dovezi ale existenţei unor centre miniere importante pe actualul teritoriu al României.

Roşia Montană, centrul istoric al aurului transilvan

Cea mai dezvoltată industrie minieră a fost la Roşia Montană, iar centrul administrativ al acesteia a fost oraşul Ampelum (Zlatna), scria istoricul român. La Roşia Montană.

„Nici într-o parte nu se văd mai bine, mai convingător şi mai plastic urmele exploatărilor miniere ale romanilor ca în masivul de la Roşia Montană, unde au lucrat în mare parte colonişti şi muncitori piruşti, cei mai bine reputaţi lucrători ai timpurilor vechi, pe care împăratul Traian a ţinut să-i aşeze aici, aducându-i din Dalmaţia şi Epir”, scria autorul lucrării.

Pe Dealul Cetăţii de la Roşia Montană pot fi observate galeriile şi puţurile din fostele mine romane, iar aiai au fost descoperite peste 30 de table cerate care atestă existenţa milenară a oamenilor în aceste locuri. Pe una dintre ele. Descoperită în 1854, a fost trecută denumirea Alburnus Maior.

„Aurul se găseşte aproape în fiecare piatră. În exploatările de la Afiniş s-au scost în vechime mari cantităţi de aur. După însemnările lui Partsch s-au aflat în anul 1826 în mina masivului zis Boi foarte mult aur liber. Într-un interval de muncă de câteva ore se scoteau 7, 8 sau chiar 9 kilograme de aur. Aurul de la Roşia Montană a fost şi este renumit pentru frumoasa lui formă cristaină”, menţiona istoricul.

Treptele Romane

Vestigii ale exploatărilor miniere din urmă cu aproape două milenii s-au păstrat în numeroase locuri din Apuseni. La marginea satului Băiţa a existat o colonie mineră importantă.

„Minele exploatate de romani sunt spre sud de Băiţa şi anume în Munţii Cornet şi Sfredelul, unde a fost găsită o însemnată colonie minieră romană şi unde, în anul 1881, cu ocazia unor săpături, arheologul Teglas Gabor a găsit o mulţime de rămăşiţe romane, ca săgeţi de şteampuri de piatră şi mojere sau piuliţe”, scria Ion Rusu Abrudeanu.

În vechile galerii din zona Baia de Criş au fost descoperite statuete romene, iar la Ruda pietre cu inscripţii romane dar şi o construcţie antică rară. Aici se află Treptele Romane, una dintre cele mai vechi galerii ale minelor de aur din Munţii Apuseni. Locul poartă acest nume pentru că la capătul galeriei subterane săpată de mineri cu dălţile în secolele II – III se află treptele construite pe vremea ocupaţiei romane în Dacia. „Ruda a fost pe vremea romanilor un remarcabil centru minier, cum dovedesc diferite rămăşiţe şi pietre cu inscripţii romane. Urme clare şi vizibile de exploatări romane în minele de la Ruda s-au găăsit şi în mina din masivul Barza Ruda, anume în cele două galerii paralele numite azi Sofia şi Mihail, unde câteva trepte romane, artistic săpate, sunt fără îndoială operă romană”, scria Ion Rusu Abrudeanu.

Aurul Daciei ajungea la Roma

În minele de la Almaşu Mare au fost găsite două statui vechi, reprezentând pe Jupiter şi Juno, iar vestigii care atestă existenţa unor centre miniere antice au fost scoase la iveală şi pe Valea Geoagiului, la Bucium şi în Baia de Arieş. Mineritul era rudimentar, însă în vremea ocupaţiei romane, susţine istoricul, la Roma ajungeau anual peste 5.000 de kilograme de aur, de la minele din Dacia. Istoricul grec Diodor descria modul în care se scotea aurul în minele administrate de romani.

„Băieţi încă nedezvoltaţi în vârstă sunt siliţi să râcăie prin băi în săpăturile făcute în stâncă, să culeagă cu sârguinţă micile bucăţi de piatră şi să le aducă afară din baie. După aceştia, bărbaţi trecui de 30 de ani iau o anumită cantitate de bucăţele, le sfarmă cu ciocane de fier până ce piatra e redusă la mărimea boabelor de mazăre. Adusă în starea aceasta, femeile şi bătrânii iau piatra şi o duc la piuă (şteampuri). Păşesc apoi doi sau trei la sul (fus) şi învârtesc până ce au măcinat măsura primită şi au făcut-o subţire ca făina de grâu. În fine, oameni pricepuţi iau piatra măcinată spre a o supune ultimei operaţiuni. O freacă anume pe o scândură la tă şi ceva înclinată, în timp ce varsă pe ea apă. Pământul se descompune în apă şi pluteşte peste scândura plecată. Aurul însă, din cauza greutăţii, rămâne îndărăt. Făcând această repetiţie, ei freacă aurul uşor cu mâinile, apoi apasă încetinel,cu bureţi (spongi) care iau ceea ce este mai moale şi ţărănos, până ce în fine rămâne numai bucata de aur curată”, scria Ion Rusu Abrudeanu, citându-l pe Diodor.

Sursa: adevarul.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI