Cele 150.000 de doze de vaccin ar putea întârzia. Probleme cu transportul pentru a doua tranșă
Cele 150.000 de doze de vaccin ar putea întârzia. Probleme cu transportul pentru a doua tranșă
Transportul pentru a doua tranșă de vaccinuri pentru România ar putea întârzia. Transportul era programat să ajungă mâine însă ar putea să nu fie expediată de producător cum era programat inițial, potrivit Digi 24.
Citește și: Traian Berbeceanu, prezent în prima zi de VACCINARE anti-COVID, în România. „Începe sfârșitul pandemiei!”
De altfel, autoritățile spuneau, de dimineață, că abia în această seară urmau să primească și confirmarea că cel
de-al doilea transport, de 150.000 de doze, va pleca la timp.
Potrivit transportatorului, vaccinul nu va ajunge mâine în România, pentru că încă nu au fost încărcate cutiile cu vaccin. Problema este de la Pfizer-BioNTech, producătorul vaccinului care, de altfel, și-a asumat sarcina transportului în condiții speciale a serului anti-COVID până în România.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat pentru Digi24 că nu are o confirmare oficială în acest moment de la Pfizer.
Sursă: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]