Ştirea zilei

Cel mai vârstnic student din România învață la Universitatea din Alba Iulia: Aurel Voicu va fi absolvent de masterat la aproape 90 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Cel mai vârstnic student din România învață la Universitatea din Alba Iulia: Aurel Voicu va fi absolvent de masterat la aproape 90 de ani

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia are cel mai vârstnic student din România. Hotărât că viața este o continuă luptă de învățare, cugireanul Aurel Voicu, inginer mecanic de profesie, este în anul al II-lea la masterat la „Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric”.

Petrecerea Divorțaților

„Suntem o universitate care, indiferent de vârstă, îşi apreciază şi îşi preţuieşte la fel orice student. Avem astăzi în sală, cred, cel mai în vârstă student din România, la 88 de ani şi jumătate, domnul Aurel Voicu”, a precizat rectorul Univeristății, Daniel Breaz.

Vârstnicul, fost primar și viceprimar PDL în orașul Cugir, s-a dedicat, la pensie, realizării unui muzeu al orașului. Pentru a putea colabora legal, dar și pentru a aprofunda cunoștințele din domeniul istoriei, Aurel Voicu a decis să se înscrie la master, unde studiază timp de patru semestre modul în care se poate valorifica patrimoniul istoric.

Acesta a ajuns student fără examen, în baza diplomei de studii superioare de inginer pe care a obținut-o în urmă cu 54 de ani. A lucrat întreaga sa viață profesională în cadrul uzinei mecanice din Cugir. Acesta este la pensie din 1995, fiind consilier local începând cu anul 1992. A fost ales primar timp de două mandate, în perioada 1996-2004. Ulterior, a fost viceprimar timp de un mandat. Acum el este liderul seniorilor PNL.

„Avem studenţi de pe toate continentele, din peste 25 de ţări. Peste 12% din cei aproape 6.000 de studenţi ai universităţii sunt studenţi internaţionali. Este un lucru care ne bucură extraordinar, pentru că devenim o universitate de care se interesează tineri din întreaga lume. Este mare lucru ca în 32 de ani să ajungi la un asemenea nivel”, a spus rectorul universităţii de stat din Alba Iulia, înfiinţată în anul 1991.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult