Cel mai bun dirijor din România vine la Alba Iulia la Festivalul Folcloric TINEREȚE: Ovidiu Barteș, una dintre cele mai bune voci din folclorul și muzica populară românească
Cel mai bun dirijor din România vine la Alba Iulia la Festivalul Folcloric TINEREȚE. Ovidiu Barteș spune: Oana Bozga-Pintea este una dintre cele mai bune voci din folclorul și muzica populară românească.
1. Ce ne spuneți despre acest Festival Folcloric care a luat o așa amploare?
Sunt onorat pentru că am putut și fac parte din proiectul artistic „Tinerețe”. Este un lucru admirabil dar și foarte dificil să realizezi un astfel de proiect, însă talentul, valoarea, ambiția și munca asiduă sunt virtuți care s-au împletit foarte bine în ceea ce o privește pe Oana și iată că rezultatul este unul extraordinar.
Foarte important de precizat este faptul că Oana Bozga-Pintea a creat un proiect prin care a adus în fața publicului un număr considerabil de artiști valoroși din generația tânără, artiști consacrați precum Ionuț Fulea, Veta Biriș dar și artiști din alte genuri muzicale precum Paula Seling.
Este de apreciat faptul că prin acest proiect Oana nu s-a promovat doar pe sine, deopotrivă a promovat artiști de valoare, a demonstrat că este o fire altruistă care respectă valorile și a adus alături de ea în scenă cele mai bune voci din generația tânără de interpreți, astfel a creat un proiect artistic, care a ajuns la sufletele românilor de pretutindeni.
2. Prin ochii unui profesionist desăvârșit care sunteți, cum este tânăra artistă Oana Bozga-Pintea?
După părerea mea, Oana Bozga-Pintea este una dintre cele mai bune voci din folclorul și muzica populară românească care de altfel a demonstrat pe parcursul acestui turneu artistic că poate interpreta cu profesionalism și alte genuri muzicale.
3. De când ați început să colaborați cu Oana?
Începuturile colaborării noastre muzicale sunt foarte vechi, încă de când Oana era doar un copil talentat și îmi amintesc cu drag de primele cântece pe care le-am imprimat împreună.
De atunci Oana a avut o evoluție frumoasă, un parcurs în care a realizat nenumărate imprimări, a susținut o multitudine de spectacole de folclor și muzică populară, a participat în cadrul multor proiecte culturale de anvergură și iată că în prezent se poate mândri cu realizarea propriului proiect, propriului spectacol care s-a derulat deja în trei orașe (Bistrița, Cluj-Napoca, Sibiu) ultima reprezentație având loc în capitala istorică a României, Alba-Iulia, deci un final de turneu onorabil.
4. Ce a însemnat pentru dumneavoastră rolul pe care l-ați avut în acest proiect? Am înțeles ca împreună cu Oana ați ales ca Orchestra „Tinerețe” să fie alcătuită din cei mai buni instrumentiști din România.
Cu privire la rolul pe care l-am avut eu în acest proiect, acela de dirijor al Orchestrei “Tinerețe”, pot spune că nu a fost o sarcină deloc ușoară însă cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reușit să aducem în fața dumneavoastră o echipă de artiști instrumentiști care și-au dovedit profesionalismul și alături de care am reușit să realizăm un spectacol calitativ din toate punctele de vedere: atât din punct de vedere muzical, cât și din punct de vedere a conținutului dar și a mesajului transmis. În acest sens doresc să îmi exprim respectul și considerația față de fiecare artist instrumentist care a fost prezent în acest proiect.
5. Un gând acum, la final de turneu.
Acum, la finalul turneului “Tinerețe” doresc să transmit gândurile mele bune către publicul care ne-a urmărit cu drag in toate orașele, rămânând chiar și în ploaie să se bucure de programul artistic oferit. După părerea mea, proiectul s-a dovedit a fi un succes și ne dorim să continue pentru că merită și pentru că publicul are nevoie de astfel de producții folclorice.
Felicitări Oana Bozga-Pintea!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice
Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice Grupa mică sau mai exact o ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în pădurile Parcului Natural Apuseni, fiind filmați de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii din cadrul […]
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități Ziarul ”Unirea” din Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului de REDACTOR pentru ediția online. CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail [email protected] sau la redacția ziarului din Alba Iulia, str. Decebal nr. 27. Desfășurarea activității se va face la sediul […]
VIDEO | Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican
Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a oferit un interviu pentru ziarulunirea.ro în care a dezvăluit detalii despre programul pregătit pentru Ziua Națională, dar și o premieră: inaugurarea casei lui Camil Velican, […]
