Rămâi conectat

Curier Județean

Cei doi fraţi, care s-au regăsit în Casa de tip familial Vingard, botezaţi în prezența mai multor oficialități locale

Bogdan Presecan

Publicat

în

Alex şi Nicoleta Denisa cei mai noi membri ai familiei de la Vingard

Cei doi fraţi care s-au regăsit în acest an în Casa de tip familial din Vingard au fost botezaţi, duminică, în cadrul unei ceremonii emoţionante la fel ca şi povestea de viaţă a celor doi copii. Alex şi Nicoleta Denisa sunt numele de botez pe care le-au primit duminică băieţelul în vârstă de 5 ani şi sora sa în vârstă de 3 ani, ei fiind cei mai noi membri ai familiei de la Vingard a părintelui Ioan Stănilă, preotul paroh şi coordonatorul Casei de tip Familial Sfântul Andrei.

Festivalul Roman Apulum 2025

Potrivit Asociației Filantropia Ortodoxă Alba, “Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Botez au fost oficiate în biserica din Vingard de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei şi părintele Ionel Arsu, protopop de Sebeş alături de părintele Ioan Stănilă.

La eveniment au fost prezenţi şi prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Sorin Chirilă.

„S-au îmbrăcat în haine de lumină. Şi-au dobândit un înger păzitor aceşti doi copilaşi, un înger pe care pomenindu-l în rugăciunile lor, aşa cum cu siguranţă doamna preoteasă şi părintele îi vor deprinde cu rugăciunea către îngeraş, vor reuşi să iasă biruitori asupra ispitelor pe care poate viaţa le va aduce în faţa lor. Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului lor şi a naşilor care şi-au pus sufletul chezaş în faţa lui Dumnezeu pentru creşterea lor spirituală. De astăzi aceşti doi copii au dobândit fiecare doi părinţi spirituali prin naşii lor” a spus la finalul botezului părintele Ionel Arsu, protopop de Sebeş.

Cei doi fraţi care au fost încreştinaţi duminică, o fetiţă în vârstă de 3 ani şi un băieţel în vârstă  5 ani, fac parte dintr-o familie numeroasă având alţi 7 fraţi cu vârste între 1 şi 16 ani şi toţi au o poveste de viaţă emoţionantă. Fiecare dintre ei a fost preluat de sistemul de protecţie al copilului imediat după naştere şi au ajuns în centre de plasament, în case de tip familial sau la asistenţi maternali. Băieţelul şi fetiţa botezaţi duminică s-au aflat până în acest an în Centrul de Plasament de la Blaj şi respectiv la un asistent maternal şi s-au reîntâlnit în primăvară în Casa de tip familial de la Vingard, unde se mai află o soră de-a lor în vârstă de 12 ani. Fetiţa are ca naşi o familie din Vingard, Doina şi Gheorghe Baciu, cei doi localnici dorind astfel să-i devină părinţi spirituali, iar băiatul are naşi o familie din localitatea Fânaţe din judeţul Bihor, Claudia şi Ioan Boc.”

***

Casa de tip Familial „Sfântul Andrei” Vingard a fost înfiinţată în 1998 şi a fost primul aşezământ social din ţară, care a folosit la înfiinţare personalitatea juridică a parohiei, astfel Biserica fiind cea care a găsit cea mai eficientă alternativă  la sistemul clasic de protecţie al copilului. Această organizare a unui aşezământ social a devenit sub toate aspectele, cea mai viabilă alternativă de ocrotire a copiilor în regim rezidenţial. Avantajul este că în aceste aşezăminte copiii dobândesc cu adevărat o familie, un tată şi o mamă în persoana preotului paroh şi a preotesei, care le oferă multă dragoste, atenţie şi sprijin.

Aşezământul social de la Vingard funcţionează în cadrul unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Protopopiatul Sebeş, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. În prezent în Casa de tip Familial de la Vingard sunt ocrotiţi 13 copii şi tineri cu vârsta între 3 şi 20 de ani.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Poliția a intervenit de urgență la o bătaie violentă din centrul Cugirului. Victima a ajuns la spital!

Publicat

în

Poliția a intervenit de urgență, azi-noapte, la o bătaie violentă produsă într-un local din centrul Cugirului. Victima a fost transportată de urgență la spital Un cugirean în vârstă de 38 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut zdravăm în fața unui local situat la doi pași de centrul orașului Cugir. Conform […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa

Mondoc Adriana

Publicat

în

Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa Pentru orice comunitate creștină, hramul înseamnă o zi de sărbătoare deosebită, în care sunt cinstiți sfinții ocrotitori ai Bisericii. În județul Alba, în 15 august, trei mănăstiri își sărbătoresc hramul Adormirea Maicii Domnului: Mănăstirea Râmeț, Schitul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Locuințe sociale individuale la Alba Iulia: Câte vor fi construite și în ce stadiu este proiectul

Lucian Daramus

Publicat

în

Locuințe sociale individuale la Alba Iulia: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de marți, 19 august 2025, se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza SF și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Locuințe sociale individuale (6 unități […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea