Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Cearta zilnică

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    Zilele trecute am avut o discuţie intensă, aprinsă, de fapt o ceartă cu soţul meu. După furtună, povestind sumar episodul şi pe un ton hăzos unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni, am fost taxată prompt şi ironic pentru inconsecvenţă, în contextul editorialului de acum zece zile: „Vai, dar nu se poate, tocmai tu?! Tu, cea care predică şi ne învaţă ce e iubirea?!” De fapt, replica e consecventă cu percepţia generală conform căreia conflictele trebuie evitate. Înţelepciunea populară transmite aceeaşi idee de bază: „Când doi se ceartă, al treilea câştigă”, „Unde intră cearta-n casă, de acolo iese norocul”, „Dacă te înţelegi dintâi, nu te cerţi pe urmă”. Cu alte cuvinte, cearta e deja semn rău. Ajuns aici, eşti la un pas de prăpastie. Oricum, nu-i cuşer, „ceva e putred în Danemarca.”
În opoziţie, Erich Fromm în „Arta de a iubi” spunea: „O eroare frecventă […] – iluzia că iubirea presupune neapărat lipsa oricărui conflict. Exact aşa cum oamenii cred, în mod obişnuit, că suferinţa şi tristeţea trebuie evitate cu orice preţ, ei cred şi că iubirea înseamnă absenţa oricărui conflict. […] Conflictele reale dintre doi oameni, cele care nu servesc doar ca acoperire sau ca proiecţie, ci sunt trăite la nivelul profund al realităţii interioare căreia îi aparţin, nu sunt distructive. Ele duc la clarificare, produc un catharsis, din care ambele persoane ies cu mult mai multă cunoaştere şi forţă. […] Iubirea este posibilă numai dacă două persoane comunică una cu cealaltă din centrul existenţei lor. ”
Nu cred nici eu că cearta şi iubirea sunt antagonice. Nu aprob, desigur, conflictele artificiale sau din chestiuni mărunte şi nu pledez, fireşte, pentru cearta permanentă, demobilizatoare şi distructivă. Dar nici nu cred într-o fericire tâmpă, o beatitudine oarbă, o fals întreţinută stare de graţie. Cearta care devoalează problemele e un mijloc de descărcare, un început de vindecare prin eliberare şi, mai ales, o şansă acordată celuilalt, amândurora de fapt, indiferent că e vorba despre o relaţie de „iubire erotică” (după formularea lui Erich Fromm) sau de alt fel. Certându-te, deschizi o poartă, te dezvălui. Făcând asta îi dai celuilalt şansa esenţială de a rezolva o problemă cu potenţial exploziv. Iar tăcerea, închiderea în sine ca alternativă, inhibarea emoţiilor, încărcarea permanentă ca fierberea sub capac sunt infinit mai nocive. Personal, mi s-a întâmplat, poate neintenţionat şi mai degrabă instinctiv, în special în raport cu oameni introvertiţi, să provoc o ceartă numai pentru a crea fondul pentru descărcare, pentru a trece de suprafaţă şi a pătrunde în interior.
Cearta de acest tip, care ne dezvăluie, e semnul unei relaţii vii, autentice. Când pun în discuţie un subiect delicat, o fac de regulă pentru că ştiu că altfel, mai devreme sau mai târziu, escamotarea lui mă va îndepărta de celălalt, chiar împotriva voinţei mele. În acelaşi timp îmi dau seama că nu fac asta, nu declanşez şi nu mă implic într-o ceartă decât cu oameni la care ţin, pe care nu vreau să îi pierd. Altfel, dacă persoana îmi este indiferentă, prefer să evit disconfortul unei situaţii tensionate. Mergem înainte politicoşi şi protocolari, iar dinafară totul pare într-o armonie paradiziacă. Înăuntru însă ceva se stinge poate iremediabil, iar celălalt nici nu îşi imaginează de unde a început totul.
Şi de câte ori cineva insinuează ironic neconcordanţa dintre romantismul proclamat şi polemicile în care mă prind şi aprind cu pasiune, chiar cu iubitul meu, îmi amintesc un mini interviu radiodifuzat acum câţiva ani, când o doamnă, japoneză dacă nu mă înşel, care, împreună cu soţul ei, deţinea recordul celui mai lung mariaj, întrebată care este secretul căsniciei fericite, a răspuns senin: „Cearta zilnică”.

Ioana Romana LAURENŢIU

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea