Ce se întâmplă cu facturile primite cu întârziere. Premierul Ciucă: „Am solicitat ca acea sumă să fie eșalonată”
Ce se întâmplă cu facturile primite cu întârziere. Premierul Ciucă: „Am solicitat ca acea sumă să fie eșalonată”
Întrebat ce resurse vor fi disponibile pentru utilizatorii care primesc facturi cu întârziere, după câteva luni, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că este ”anormal”.
”Pentru furnizorii care nu au fost în măsură să trimită facturile la timp, este absolut anormal pentru orice consumator final să primească factura după cinci sau șase luni și să plătească întreaga sumă. Ca atare, am solicitat ca acea sumă să fie eșalonată, încât cetățenii să poată să își plătească factura. (…) Discutăm doar de cei care nu au fost în măsură să trimită facturile la timp”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
”Am putea să vedem o modificare în acest sens, adică dacă există o întârziere la factură de cinci luni, să fie o plată eșalonată pe cinci luni de zile?”, a întrebat unul dintre reporterii aflați la Guvern.
”Total de acord! Așa mi se pare normal”, a afirmat premierul. Nicolae Ciucă a mai precizat că nu cunoaște dacă facturile se vor calcula raportat la luna precedentă sau raportat la anul 2021, așa cum prevede ordonanța care va urma să intre în vigoare.
Prețurile la energie au crescut, în ciuda plafonării, cu 127%. Chisăliță: Cine plătea anul trecut 464 de lei, astăzi plătește 625 de lei/lună
Plafonarea prețului la energie nu are un efect benefic pe termen lung, prețul energiei crescând.
”În urmă cu 1 an se plafona prețul la energie și gaze, conform autorităților la ”un nivel similar cu cel de dinaintea creșterii prețurilor”. Conform datelor prezentate de INS astăzi, 11.11.2022, cu tot cu plafonarea prețului la energie avem creșteri substanțiale ale prețurilor la energie.
Astfel, prețul în octombrie 2022 față de octombrie 2021 a prezentat o creștere de:
– 127,01% la energie electrică,
– 140,79% la gaze naturale,
– 123,18% la energie termică.
În mod concret, un apartament cu 4 camere care se încălzea cu gaze naturale a plătit pentru toate utilitățile energetice, în octombrie 2021 – 464 lei, iar octombrie 2022 ar fi achitat dacă temperaturile ar fi fost similare cu cele de anul trecut cca 625 lei. Similar pentru un apartament cu 4 camere care se încălzea cu energie termică a plătit pentru toate utilitățile energetice, în octombrie 2021 – 350 lei, iar octombrie 2022 ar fi achitat, dacă temperaturile ar fi fost similare cu cele de anul trecut, cca 447 lei”, a transmis Dumitru Chisăliță. Citește continuarea AICI
Cum să scazi factura la curent prin gesturi simple: Marile consumatoare de energie din casă
Lumina se aprinde mult mai devreme odată cu schimbarea orei, iar nevoia de ”cuibărit” determină un consum de electricitate mai mare, generat de gesturi mici și, aparent, banale. Nici temperaturile care au început să scadă nu ne ajută. Astfel că pentru mulți români urmează perioada facturilor ridicate, o perioadă care nu are legătură cu regularizarea, ci doar… cu sezonul rece.
Unul dintre cele mai cunoscute sfaturi și primul când vine vorba despre electricitate constă în schimbarea becurilor din casă. Deși cele cu un consum ridicat au cam dispărut de pe piață, încă sunt români care aleg un ”bec ieftin”, care vine la pachet cu un cost scump, în facturi! Astfel, chiar dacă becul LED are un cost de cumpărare mai mare, valoarea acestuia se amortizează rapid în facturi și vă ajută la economisiri viitoare. Pe lângă becurile LED, care astăzi se găsesc și la prețuri mai mici decât în momentul în care a apărut ”moda” lor pe piață, puteți avea în vedere și anumite gesturi personale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
