Ce răspunde ministrul Grațiela Gavrilescu interpelării lui Pereș – Tăcerea Ministerului Mediului intensifică protestele împotriva Kronospan!
Marți, senatorul PNL de Alba, Alexandru Pereș, a făcut public răspunsul primit de ministrul Mediului Grațiela Locada Gavrilescu la interpelarea făcută de parlamentar în data de 5 februarie 2015.
Rămâne să judecați dumneavoastră în ce măsură acoperă răspunsurile ministerului întrebările adresate de Alexandru Pereș.
Interpelare Alexandru Pereș:
Stimată doamnă Ministru,
„Urmare a intenției companiei Kronospan de a deschide o nouă instalație de formaldehidă cu o capacitatea de producție de 60.000 tone/an, și pe fondul unor neconcordanțe privind indicatorii de poluare, dar și din cauza modului defectuos de comunicare și implicare a autorităților statului cu atribuții în domeniul protecției mediului, locuitorii municipiului Sebeș, încă de la debutul acestui an, au recurs la proteste, manifestându-și astfel îngrijorarea. Compania Kronospan a comunicat anumiți indicatori de poluare la vechea instalație de formaldehidă, iar societatea civilă, prin intermediul mai multor asociații și organizații nonguvernamentale, suspicionează faptul că valoarea acestor indicatori depășește, în realitate, limita legală admisă.
Prin HG 1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, la Capitolul IV, art. 8, alin. (2), lit. g), sunt stabilite atribuțiile instituțiilor din subordinea ANPM, citez: ,,Efectuează și derulează activități de monitorizare a calității mediului înconjurător la nivel teritorial, prin operarea echipamentelor, colectarea și validarea datelor și transmiterea acestora către Agenția Națională pentru Protecția Mediului”, am încheiat citatul. În ciuda acestor dispoziții legale, nimeni nu-și asumă responsabilitatea transmiterii autorităților locale, respectiv cetățenilor municipiului Sebeș, un punct de vedere calificat, având la bază determinarea unor măsurători cu echipamente specifice ale nivelului de poluare și risc asupra mediului înconjurător.
Stimată doamnă Ministru,
Având în vedere cele reliefate mai sus, vă adresez rugămintea să-mi transmiteți următoarele:
1) De ce după mai bine de o lună de demonstrații ale cetățenilor din municipiul Sebeș, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor continuă să tacă, lăsând Primăria Sebeș și Prefectura Alba să bâjbâie în explicații stupide?
2) Care este poziția oficială a ministerului pe care îl coordonați cu privire la deschiderea unei noi instalații de producție de formaldehidă de 60.000 tone/an, în municipiul Sebeș, județul Alba?
3) Care este valoarea reală a indicatorilor de poluare, măsurată de ANPM – prin APM Alba, ca urmare a utilizării de către Societatea Kronospan a actualei instalații de producție de formaldehidă de 30.000 tone/an?
4) Care sunt valorile reale, determinate de către ANPM – prin APM Alba, cu privire la indicatorii de impact și risc asupra mediului înconjurător?
Solicit răspuns scris într-un termen rezonabil și regulamentar!”
Răspuns Ministerul Mediului:
„Cabinet Ministru – Grațiela Locada Gavrilescu În atenţia: Domnului Alexandru Pereş – Senator, Referitor la: Interpelarea nr. 705/DRP/09.02.2015:
Stimate Domnule Senator,
Urmare a interpelării dumneavoastră, înregistrată la Senat cu nr.705/DRP/09.02.2015, prin care solicitaţi informaţii privind protestele împotriva Kronoşpan Sebeş, vă informăm următoarele:
Referitor la „demonstraţiile cetăţenilor din municipiul Sebeş” şi la faptul că „Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) continuă sâ tacă’’ vă informăm că pentru activitatea SC KRONOŞPAN Sebeş SA, MMAP a primit în luna ianuarie 2015 două contestaţii privind decizia de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC KRONOŞPAN Sebeş SA.
Soluţionarea contestaţiilor la decizia de acordare a autorizaţiei integrate de mediu se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 43 al Ordinul ministrului agriculturii,păurilor, apelor şi mediului nr. 818/2003 privind Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul Comisiei pentru analiza contestaţiilor din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare s-a constituit în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor Comisia pentru analiza contestaţiilor în cadrul procedurii de autorizare integrată a SC KRONOŞPAN Sebeş SA.
Pe perioada analizei contestaţiilor, înregistrate în termenul legal prevăzut la art. 29 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii,păurilor, apelor şi mediului nr nr. 818/2003, precum şi a documentaţiei care a stat la baza deciziei de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC KRONOŞPAN Sebeş SA, autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în speţă Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Alba este în imposibilitate de a finaliza procedura de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC KRONOŞPAN Sebeş SA.
În ceea ce priveşte Decizia Comisiei pentru analiza contestaţiilor în cadrul procedurii de autorizare integrată a SC KRONOŞPAN Sebeş SA, vă asigurăm că aceasta va fi emisă în cel mai scurt timp, astfel încât să se înlăture orice suspiciune în ceea ce priveşte nerespectarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului pe amplasamentul SC KRONOŞPAN Sebeş SA.
Referitor la “poziţia MMAP cu privire la deschiderea unei noi instalaţii de producţie de formaldehidă de 60 000 tone/an, în municipiul Sebeş, judeţul Alba”, precizăm că pentru instalaţia de producere a formaldehidei cu o capacitate de 60 000 t/an, aparţinând SC KRONOCHEM Sebeş SRL, amplasată în interiorul platformei SC KRONOŞPAN Sebeş SA, procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC KRONOCHEM Sebeş SRL se află în curs de derulare la APM Alba, conform prevederilor OM nr. 818/2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, cu modificările şi completările ulterioare şi nu face obiectul Comisiei pentru analiza contestaţiilor în cadrul procedurii de autorizare integrată a SC KRONOŞPAN Sebeş SA.
În conformitate cu prevederile art. 6 (1) al OM nr. 818/2003, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului căreia îi revine responsabilitatea emiterii autorizaţiei integrate de mediu (AIM) pentru SC KRONOCHEM Sebeş SRL este autoritatea judeţeană pentru protecţia mediului, în speţă APM Alba.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 15, al OM nr. 818/2003, cu modificările şi completările ulterioare, APM Alba, în urma analizei detaliate, a documentaţiei de susţinere a solicitării autorizaţiei integrate de mediu a SC KRONOCHEM Sebeş SRL, stabileşte:
a) continuarea procedurii;
b) respingerea solicitării, în cazul în care documentele de susţinere a solicitării nu sunt corect întocmite;
c) completări pe baza raportului de analiză CAT1, în cazul în care nu se furnizează datele şi informaţiile necesare pentru luarea deciziei.
Menţionăm faptul că, pe parcursul desfăşurării procedurii de emitere a AIM aprobată prin OM nr. 818/2003 cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile competente pentru protecţia mediului asigură şi garantează accesul liber la informaţie al publicului şi participarea acestuia la luarea deciziilor prin:
a) aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor solicitărilor AIM a noilor instalaţii sau de modificare substanţială a instalaţiilor existente, astfel încât, în raport cu perioada necesară şi cu modul de informare, publicul să îşi poată face cunoscută opinia înainte de luarea deciziilor;
b) aducerea la cunoştinţa publicului a deciziei luate şi a unei copii de pe AIM, precum şi de pe fiecare actualizare ulterioară a acesteia;
c) punerea la dispoziţia publicului a rezultatelor supravegherii emisiilor, primite de la titularul de activitate/ operatorul conform condiţiilor de autorizare.
În plus, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) al Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, orice persoană care face parte din publicul interesat şi care are un interes legitim sau se consideră lezată într-un drept al său se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substanţial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participării publicului, prevăzute de prezenta lege, cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările şi completările ulterioare, şi fără a aduce atingere altor prevederi legale.
Prevederile art. 25 alin. (1) al Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale nu exclud căile de atac prealabile în faţa unei autorităţi administrative, printr-o procedură gratuită, rapidă, echitabilă şi corectă.
Referitor la ”valorile reale, determinate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), prin APM Alba, cu privire la indicatorii de impact şi risc asupra mediului înconjurător”, menţionăm faptul că, Judeţul Alba reprezintă una dintre cele 41 de zone de evaluare a calităţii aerului înconjurător, stabilite prin Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului, în care evaluarea calităţii aerului se realizează pe baza unor metode şi criterii comune, stabilite la nivel european.
CAT Colectivul de analiză tehnică, oiganizat la nivelul judeţului uride se află amplasamentul instalaţiei Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 2010/75/UE privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării) [reformare).
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Alba efectuează monitorizarea calităţii aerului înconjurător la nivelul judeţului Alba, prin derularea activităţilor de operare a echipamentelor care compun Reţeaua locală de monitorizare a calităţii ae aerului din judeţul Alba, parte integrantă din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), precum şi a activităţilor de colectare, validare şi gestionare a datelor privind calitatea aerului înconjurător furnizate în cadrul acestei reţele.
Reţeaua locală de monitorizare a calităţii aerului din judeţul Alba este formată din 3 staţii de monitorizare a calităţii aerului din care: o staţie este amplasată în municipiul Alba lulia în scopul monitorizării nivelul de fond existent, celelalte două staţii fiind amplasate în municipiul Sebeş şi în oraşul Zlatna pentru a evidenţia influenţa activităţilor industriale din acele zone asupra calităţii aerului înconjurător. În fiecare staţie, în funcţie de specificul acesteia, sunt instalate analizoare pentru măsurarea indicatorilor (dioxid de sulf (SO2), dioxid de azot (N02), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), particule în suspensie (PM10), benzen (C6H6), prelevatoare pentru particule în suspensie (PM10), instrumente pentru măsurarea parametrilor meteorologici (direcţia vântului, viteza vântului, temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, radiaţia solară şi cantitatea de precipitaţii), precum şi aparatură de colectare şi de transmitere a datelor către Centrul judeţean de gestionare a datelor şi către punctele de informare a publicului.
Distribuirea staţiilor amplasate în judeţul Alba (cod, tip, amplasament), precum şi indicatorii monitorizaţi la fiecare staţie, este prezentată în următorul tabel:
Cod staţie Tip staţie Amplasament staţie Poluanţi
AB-1 Fond urban Alba lulia – str. Lalelelor (sediul APM Alba): SO2 , NO2 , CO, O3, PMt0, C6H6, metale din PM10: Pb, Cd, As, Ni
AB-2 Industrial – Sebeş – str.M.Kogălniceanu (Şcoala Gimnazială nr.4) S02, N02, CO, 03, PM10, CâHe AB-3 Industrial Zlatna – str.T.Vladimirescu – (Grup şcolar industrial Avram lancu) SO2 , NOz, CO, Oj, PM10, metale din PM,0: Pb, Cd, As, Ni
Datele de calitate a aerului furnizate de staţii In cursul anului 2014 au fost validate la nivel teritorial de către APM Alba şi sunt în curs de certificare la Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, fiind respectată procedura de asigurare a calităţii şi control al calităţii datelor (QA/QC).
Pe lângă staţiile de monitorizare, reţeaua mai cuprinde un laborator de analize, un centru judeţean de gestionare a datelor, precum şi 3 panouri de informare a publicului privind calitatea aerului înconjurător amplasate în zone intens circulate de pietoni sau la sediile unor instituţii publice.
Laboratorul APM Alba este echipat cu aparatură complexă în scopul analizării şi determinării nivelului de poluanţi, după prelevarea probelor de la staţiile de monitorizare, conform metodelor stabilite prin directivele europene din domeniul calităţii aerul înconjurător, preluate prin legislaţia naţională.
Centrul judeţean de gestionare a datelor al APM Alba deţine echipamentele necesare pentru colectarea, prelucrarea, transmiterea şi gestionarea datelor furnizate de cele 3 staţii de monitorizare a calităţii aerului, precum şi pentru analiza şi determinarea unor poluanţi specifici (ex.: aldehida formică).
Referitor la “valoarea reală a indicatorilor de poluare ca urmare a utilizării de către SC KRONOŞPAN Sebeş 54 a actualei instalaţii de producere a formaldehidei de 30 000 t/an”, specificăm că, pentru evaluarea calităţii aerului înconjurător, conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului, datorită specificului activităţilor industriale desfăşurate în municipiul Sebeş, APM Alba efectuează monitorizarea concentraţiilor de aldehidă formică din aerul înconjurător, fn două puncte de prelevare, care funcţionează în paralel, după cum urmează:
Punctul 1 – amplasat la limita cartierului Mihail Kogălniceanu, funcţional din 2008, cu frecvenţa de prelevare de 5 zile din 7 zile;
Punctul 2 – amplasat în incita staţiei AB-2 din cartierul Mihail Kogălniceanu, funcţional din februarie 2014, cu frecvenţa de prelevare de 7 zile din 7 zile.
După prelevarea probelor, acestea sunt determinate chimic în cadrul laboratorului de analize al APM Alba, conform standardului naţional STAS 11332-79.
Faţă de cele prezentate subliniem faptul că, APM Alba a prevăzut în lista de investiţii pentru anul 2015 achiziţia unei pompe de prelevare aer pentru a se asigura monitorizarea aldehidei formice şi în Punctul 1 (la limita cartierului Mihail Kogălniceanu) cu o frecvenţă de prelevare de 7 zile din 7.
Legislaţia specifică domeniului calitatea aerului prevede, pe lângă obligaţia de evaluare a calităţii aerului prin măsurări în puncte fixe, garantarea faptului că informaţiile privind calitatea aerului înconjurător sunt puse ta dispoziţia publicului. În scopul informării, în timp real, a publicului interesat, datele de calitate a aerului înconjurător furnizate de fiecare staţie, sunt actualizate la fiecare oră şi sunt transmise către cele 3 panouri de informare a publicului amplasate după cum urmează: 1 panou exterior în municipiul Alba lulia (Piaţa luliu Maniu), 1 panou exterior în municipiul Sebeş (str. Lucian Blaga) şi 1 panou interior la sediul APM Alba (str. Lalelelor), precum şi către site-ul www.calitateaer.ro, site dedicat informării publicului cu privire la calitatea aerului înconjurător, la nivel naţional.
Concentraţiile de aldehidă formică înregistrate în municipiul Sebeş sunt comparate cu 0,012 mg/m3, care reprezintă concentraţia maximă admisibilă (CMA), stabilită ca medie zilnică pentru aldehidă formică prin standardul naţional STAS 12574-87 şi sunt prevăzute în Buletinele zilnice pentru informarea publicului cu privire la calitatea aerului în judeţul Alba, care se pos postează zilnic pe site-ul www.apmab.anpm.ro .
Pe lângă buletinele zilnice, pe site-ul APM Alba, la următorul link http://www.anpm.ro/web/apm-alba/rapoarte-si-informari-la-nivel-national, pot fi vizualizate o serie de informări şi rapoarte privind calitatea aerului înconjurător din judeţul Alba.
Trebuie subliniat faptul că pentru a facilita informarea publicului, datele furnizate de staţii sunt prezentate, pe panourile exterioare de informare a publicului, precum şi pe site-ul www.calitateaer.ro , sub formă de indici generali de calitate a aerului.
Indicele general reprezintă un sistem de comunicare către public ce permite descrierea periodică, sub o formă simplă a informaţiilor despre starea globală a calităţii aerului din aria de reprezentativitate a fiecărei staţii, fiind reprezentat prin numere întregi cuprinse între 1-6, cărora li se asociază sistemul calificativelor şi codul culorilor, după cum urmează:
Prin implementarea acestei măsuri, de prezentare sub formă de indici, se vine în sprijinul publicului interesat, asigurându-se în acest sens o mai bună înţelegere a datelor privind calitatea aerului înconjurător, înregistrate la fiecare staţie de monitorizare a calităţii aerului din cadrul RNMCA.
Ca urmare a solicitării autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul facilitării informării publicului cu privire la datele de monitorizare a aldehidei formice, ministerul a luat măsuri pentru afişarea zilnică a concentraţiilor de aldehidă formică înregistrate în municipiul Sebeş, pe ambele panouri exterioare de informare a publicului, amplasate în municipiile Alba lulia şi Sebeş.
începând cu data de 15 ianuarie 2015, concentraţiile de aldehidă formică determinate în municipiul Sebeş sunt prezentate zilnic şi pe cele două panouri exterioare din municipiile Alba lulia şi Sebeş.
În speranţa că informaţiile furnizate vă sunt utile, vă asigurăm domnule senator de sprijinul nostru şi totodată vă stăm la dispoziţie pentru eventuale informaţii suplimentare.
Cu stimă,
Ministru – Grațiela Locada Gavrilescu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana