Ştirea zilei

Ce obiective are Marcela Dărămuș în fruntea IȘJ Alba: Acces egal la educație, programe care să sprijine performanțele elevilor și dascălilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Marcela Dărămuș este, oficial, noul inspector școlar general al IȘJ Alba, fiind numită prin Ordin de ministru în 7 aprilie, după ce a câștigat concursul organizat de Ministerul Educației Naționale. La semnarea contractului de management, ea și-a prezentat oferta managerială pe care a intitulat-o ”Împreună pentru educație” și a precizat că IȘJ Alba dorește să cultive spiritul proactiv, să dea dovadă de integritate şi loialitate, obiectivitate şi responsabilitate. Totodată, la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul IȘJ Alba a avut loc festivitatea în cadrul căreia prof. Marcela Dărămuş a fost instalată în funcţia de inspector şcolar general al instituţiei, în prezenţa invitaţilor şi a colegilor săi din inspectorat.

Marcela Daramus01Ce-și propune IȘJ Alba în următorii 4 ani ”Misiunea ISJ este aceea de a promova calitatea actului educaţional prin obiectivitate, integritate şi profesionalism, de a dezvolta ore educaţionale conform standardelor naţionale şi europene. Ne place să credem şi ne propunem să lucrăm, în aşa fel încât la noi fiecare şcoală să găsească sprijin pentru dezvoltare.

Proiectul de dezvoltare instituţională are o valoare strategică, el fiind conceput pe o perioadă de patru ani şi, chiar dacă suferă modificări pe parcurs, oferă un orizont şi direcţii clare pentru activitatea din Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, inclusiv priorităţile în alocarea resurselor.

Proiectul de dezvoltare instituţională ţine seama de complexitatea, diversitatea şi amplitudinea activităţilor şcolare, este rolul analizei şi reflecţiei critice asupra situaţiei de fapt, explorează şi utilizează cât mai judicios resursele existente, pentru atingerea obiectivelor propuse şi satisfacerea nevoilor organizaţiei. El este centrat pe problemele cheie ale şcolilor din judeţul Alba şi are o identitate a sa, reprezentând expresia politicii de dezvoltare a şcolilor din judeţul Alba sub îndrumarea şi coordonarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, într-un cuvânt, o asumare. Proiectul este negociat în toate fazele elaborării şi implementării sale, se realizează numai printr-o comunicare eficientă intra- şi extraorganizaţională şi prin participare.

Impreuna cu echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba ne propunem să obţinem performanţă în educaţie într-un climat intern cooperant şi stimulativ intelectual, pe baza unui management eficient al tuturor resurselor ei şi prin asumarea următoarelor ţinte:

  • Promovarea accesului egal la educație de calitate (educația timpurie, învățământul primar și secundar) și reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii;
  • Dezvoltarea unui sistem educaţional bazat pe principiul calităţii, pe competenţe, pe valori, pe responsabilitate asumată şi îmbunătățirea calității, eficienței și gradului de deschidere a învățământului terțiar, pentru creșterea ponderii absolvenților de învățământ terțiar;
  • Iniţierea şi derularea unor programe/proiecte ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, menite să sprijine performanţele elevilor şi ale cadrelor didactice şi să încurajeze creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea competențelor forței de muncă, precum și îmbunătățirea calității și relevanței educației și a sistemelor de formare profesională pentru piața forței de muncă
  • Optimizarea parteneriatului educaţional şi accesul la educaţie de calitate într-un mediu socio-cultural cooperant şi nediscriminatoriu”, a arătat noul inspector școlar general.

(D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult