Cazurile de corupție din spitale pot fi sesizate la numărul de telefon 0800.806.806. Apelul este gratuit în orice reţea
Pacienții, medicii sau martorii unor fapte de corupţie dintr-o unitate medicală sau farmacie pot semnala încălcarea legii la numărul de telefon 0800.806.806, apelul fiind gratuit în orice reţea.
„Astăzi lansăm linia verde anti-corupţie, în parteneriat cu Ministerul de Interne, mai exact cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Orice român va putea sesiza telefonic cazuri de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a serviciului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii trucate. Dispeceratul va fi administrat de Direcţia Generală Anticorupţie şi vor primi, de asemenea, sesizările pacienţilor primite prin noul mecanism de măsurare a satisfacţiei pacienţilor. Totodată, Gov IT hub lucrează la un portal de sesizări unde personalul medical şi pacienţii vor putea raporta, anonim, neregului din sistem”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Numărul de telefon la care cetăţenii vor putea reclama cazurile de corupţie este 0800.806.806, apelul fiind gratuit în orice reţea.
În afară de TelVerde, cetăţenii mai pot reclama cazurile de corupţie din sistemul medical şi direct la Ministerul Sănătăţii, prin email la adresa [email protected], sau printr-o sesizare scrisă depusă la sediul instituţiei sau transmisă prin poştă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]