Actualitate

Casele de marcat electronice, a cincea amânare. Devin obligatorii de la 1 septembrie și respectiv 1 octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

După a cincea amânare a proiectului, casele de marcat eletronice devin obligatorii de la 1 septembrie și respectiv 1 octombrie pentru toate companiile din România care vând bunuri. Din acel moment, toate informațiile tranzacțiilor vor fi monitorizate în timp real de ANAF. Daca instituția e pregătită și are softul necesar pentru gestionarea acestor date, rămâne însă un mister.

Petrecerea Divorțaților

Luna trecută, Camera Depu­ta­ţilor, în calitate de for decizional, a aprobat ordonanţa de urgenţă a Guvernului, de anul trecut, prin care introducerea caselor de marcat electronice intră în vigoare de la 1 iunie, pentru companiile mari şi mijlocii şi 1 august pentru firmele mici. La câteva săptămâni distanţă, Ministerul Finanţelor a amânat aplicarea, printr-un proiect de lege aprobat ulterior de Executiv.

Deputaţii au eliminat din textul iniţial obligativitatea potrivit căreia era nevoie de un reprezentant al ANAF la operaţiunile efectuate în legătură cu aparatele de marcat electronice fiscale, din lipsă de resursă umană. Autorizarea acestor case de marcat de către o Comisie din ANAF a început de la 1 aprilie, potrivit datelor din documentul aprobat.

„Mă aşteptam şi mă întristează să văd că termenul de implementare al AMEF a fost din nou amânat. Acesta este un instrument modern de administrare fiscală, dar va ajuta şi contribuabilii corecţi pentru că va face mult mai dificilă neconformarea şi deci apare concurenţă neloială. Sper ca ANAF să îşi poată pune la punct sistemele informatice fără de care noile case de marcat sunt inutile“, a declarat Gabriel Biriş, avocat specializat pe Fiscalitate.

Dragoş Doroş, fost şef al Fiscului în guvernarea condusă de Dacian Cioloş, a declarat că, în 2016, instituţia pregătea caietul de sarcini pentru achiziţia softului necesar prin care Fiscul să poată monitoriza, stoca şi folosi toate tranzacţiile agenţilor economici. „E vorba de peste 10 milioane de tranzacţii pe zi“, a spus acesta.

La cine trebuie şi la cine nu

Obligaţia introducerii caselor de marcat cu jurnal electronic va reveni astfel tuturor operatorilor economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/ debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie.

Sunt şi câteva excepţii, respectiv nu vor fi obligaţi să îşi achiziţioneze o casă de marcat electronică micii fermieri care vând ocazional, din producţia proprie, distribuitorii specializaţi de vânzare de ziare şi reviste, regiile autonome şi companiile de transport public pe bază de bilete (inclusiv metroul şi calea ferată), teatrele şi sălile de spectacol, intermedierile financiare (cu excepţia activităţilor de schimb valutar ale instituţiilor bancare), activităţile economice ale bisericilor, agenţiile de turism, operatorii de electricitate şi gaze, apă canal, telefonie, cablu, internet, chiar şi firmele de jocuri de noroc.

Cum va funcţiona

Principalele elemente de noutate sunt acelea că fiecare aparat de marcat să conţină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operaţiunile specifice activităţii fiscalizate, precum şi un modul de comunicaţie, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare şi supraveghere al ANAF, în timp ce prin implementarea Registrului National de Evidenţă a Aparatelor de Marcat electronice fiscale se crează premisele debirocratizării procedurilor efectuate în legătură cu aparatele de marcat (fiscalizare, sigilare, schimbarea memoriei fiscale sau a jurnalului electronic, reparaţii, etc.) înregistrarea acestora urmând să se realizeze electronic.

Totodată, va fi posibilă, la opţiunea contribuabilului, achiziţionarea şi utilizarea unui alt dispozitiv, de tip PC, telefon inteligent, tabletă, POS, conectat la o imprimantă fiscală, fiind eliminată obligaţia contribuabilului de a solicita şi obţine de la organul fiscal certificatul de atestare fiscalã, în vederea obţinerii autorizaţiei de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale. Rezumatul bonului fiscal care se transmite la ANAF va cuprinde: valoarea totală a bonului fiscal; numărul de ordine al bonului; data, ora şi minutul emiterii bonului; seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal; valoarea totală a TVA pe cote ale acesteia.

Termenul de valabilitate a auto­rizaţiei de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale a fost majorat de la 3 ani la 5 ani. Totodată, a fost introdusă noţiunea de reautorizare, aceasta putând fi solicitată cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei. Principalele avantaje ale sistemului de monitorizare sunt obţinerea mai rapidă de către ANAF a datelor din bonurile fiscale, cu costuri mai mici atât pentru autoritatea fiscalã, cât si pentru contribuabili, premisele reducerii semnificative a evaziunii fiscale din domeniul comerţului cu amănuntul şi serviciilor, cu efecte imediate în creşterea veniturilor bugetare, dar şi un grad înalt de securizare şi implicit riscuri mai mici de nefiscalizare a tranzacţiilor.
Sursa: capital.ro

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]

Citește mai mult