Rămâi conectat

Curier Județean

Casa de Pensii Alba: Studenții și elevii care beneficiază de pensie de urmaș trebuie să depună adeverințele de studiu până în 25 septembrie. DETALII

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Casa de Pensii Alba: Studenții și elevii care beneficiază de pensie de urmaș trebuie să depună adeverințele de studiu până în 25 septembrie. DETALII

Casa Judeţeană de Pensii Alba informează că, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, în situația copilului beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 84 lit.b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie 2019.

Pentru a evita situaţiile care conduc la neplata drepturilor de pensie de urmaş, copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani, au obligaţia să prezinte la Casa locală de pensii, adeverinţa din care să rezulte că în anul şcolar în curs, respectiv 2019 – 2020 urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinţei este 25 septembrie 2019.

Întrucât anul universitar începe la 1 octombrie 2019 şi în consecinţă studenţii urmaşi în vârstă de până la 26 de ani sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25.09.2019 a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceştia au obligaţia de a depune la Casa Locală de pensii unde se află în plată dosarul – ghişeul Stabiliri Pensii, până la data de 25.09.2019:

  • o declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că îşi continuă studiile în anul universitar 2019 – 2020;
  • un cupon de pensie;
  • copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui, unde este cazul.

Nedepunerea declaraţiei pe propria răspundere, în sensul continuării studiilor, până la data de 25.09.2019, conduce la reţinerea de la plată a pensiei de urmaş aferentă lunii octombrie 2019. Ulterior, în situaţia neprezentării adeverinţei prin care se face dovada continuării studiilor, până la data de 25.10.2019, pensia de urmaş aferentă lunii noiembrie 2019 va fi reţinută de la plată.

Pensiile reţinute de la plată, se vor plăti în luna următoare prezentării documentelor solicitate, cu acordarea retroactivă a drepturilor suspendate.

Reamintim pe această cale sediul nostru: Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu, nr. 61.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cât sunt contribuția și costul de întreținere pentru persoanele internate la căminul de vârstnici din Sebeș, în 2025. Venituri care nu se iau în calcul

Bera Larisa

Publicat

în

Cât sunt contribuția și costul de întreținere pentru persoanele internate la căminul de vârstnici din Sebeș, în 2025. Venituri care nu se iau în calcul În ședința din data de 30 ianuarie 2025, consilierii locali din Sebeș au aprobat proiectul privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare de întreținere a persoanelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea