Casa de Asigurări de Sănătate vrea să deconteze un singur serviciu medical pe zi pentru un asigurat din 2023
Casa de Asigurări de Sănătate vrea să deconteze un singur serviciu medical pe zi pentru un asigurat, în ambulatoriul de specialitate. Revoltați, specialiști consideră că accesul pacienţilor la servicii medicale ar fi îngrădit. Oficialii casei susţin însă că nu limitează decât decontarea aceluiaşi tip de serviciu.
Casa de asigurări de sănătate decontează un singur serviciu medical/procedură diagnostică/ terapeutică/ tratamente/ terapii pentru un CNP/zi.
În proiectul privind acordarea asistenţei medicale, de la 1 aprilie, anul viitor, scrie că în ambulatoriul de specialitate va fi decontat pe zi un singur serviciu medical sau procedură de diagnostic ori tratament sau terapie pentru un CNP. Prevederea a stârnit revoltă.
Vasile Barbu, preşedinte, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor: Se încalcă foarte grav regulile de practică medicală, drepturile pacientului. Medicul de o anumită specialitate este nevoit să trimită pacientul şi la alte investigaţii. Se trezeşte că trebuie să stea un număr de zile în localitatea respectivă. Mulţi vin din alte localităţi.
Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate: Una este dacă vrei să rezolvi un abuz şi cu totul altceva dacă vrei să faci economie. Nu pot decât să emit o critică foarte virulentă la adresa legiuitorului.
Casa a precizat că medicul de specialitate nu poate raporta acelaşi tip de serviciu medical de două ori, în aceeaşi zi, pentru acelaşi CNP. De exemplu, un cardiolog nu poate raporta două EKG-uri pentru același pacient în aceeași dată, dar poate oferi alte servicii. Iar asiguratul se poate prezenta în aceeași zi și la alt specialist.
Adela Cojan, preşedinta CNAS: Pentru o interpretare corectă, sintagma va fi inlocuită cu sintagma un singur serviciu de același tip pentru același pacient în aceeași zi, adică exact ceea ce se întâmpă și acum. Nicidecum Casa Națională nu și-a propus să îngrădească accesul asiguraților la ambulatoriuș clinic de specialitate.
Proiectul prevede că vor fi decontate mai multe servicii, inclusiv de laborator şi de imagistică. Apar însă noi restricţii.
Casa propune că atunci când un asigurat are nevoie de investigații CT simultane cu substanță de contrast pentru mai multe părţi ale corpului, să fie decontată substanța doar pentru un segment. Pentru celelalte, pacientul ar trebui să achite diferenţa.
Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate: Mi se pare o propunere venită din birou, făcută de cineva care nu are nicio tangenţă cu realitatea.
Vasile Barbu, preşedinte, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor: Medicul nu poate intui la care segment să fie cu substanţă de contrast şi la care nu. Ar trebui la casa de asigurări să nu mai gândească contabiliceşte şi să discute cu medicii.
Medicii sunt revoltaţi că deşi au lucrat la norme un an şi jumătate cu cei de la Casă, a apărut un proiect care ar îngrădi accesul pacienţilor la servicii.
Dr.Valeria Herdea, vicepreşedinte, Colegiul Medicilor din România: Categoric, asta se vă şi întâmpla, atâta timp cât nu va exista o finanţare corespunzătoare, cât timp noi suprabirocratizăm şi plimbăm pacientul într-un sistem încâlcit, greoi, antic.
Dr. Daciana Toma, vicepreşedinte, Societatea Naţională de Medicină Familiei: Unii care nu ştiu cum se desfăşoară lucrurile în practică vin şi dau directive. Nu se merge către interesul pacientului.
Ministerul Sănătății a transmis că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienților. Şi vă susţine ferm această poziție în discuțiile cu reprezentanții CNAS.
Sursa: stiri.tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în România: Temperaturile se vor apropia de cele specifice datei din calendar după 25 septembrie 2025: Sunt așteptate ploi
Temperaturile se vor apropia de cele specifice datei din calendar după 25 septembrie 2025. Sunt așteptate ploi Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în primele zile ale acestei săptămâni în toate regiunile, iar din 25 septembrie temperaturile vor coborî şi se vor apropia de cele specifice datei din calendar, oscilând între 17 […]
O nouă tentativă de fraudă a apărut pe rețelele de socializare. Avertismentul transmis de DNSC
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unei noi tentative de fraudă propagată prin mesaje pe platformele de social media. O nouă tentativă de fraudă în care victimele primesc aparent mesaje oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate se răspândește rapid, potrivit Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică. ,,A fost semnalată o […]
70.000 de lei pe lună, cea mai mare pensie specială din România. Cum arată și cât vine din contribuții
70.000 de lei pe lună, cea mai mare pensie specială din România. Cum arată și cât vine din contribuții Sistemul pensiilor speciale din România continuă să fie printre cele mai controversate subiecte, iar ultimele cifre arată de ce. Cea mai mare pensie de serviciu din țară a ajuns la 69.343 de lei pe lună, adică […]