Care sunt regulile şi procedurile aplicabile în executarea mandatului european de arestare

*Regula specialităţii

În conformitate cu prevederile legii-cadru, respectiv a prevederilor art. 100, consimţământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane de către autorităţile romane pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezuma că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare.

În ceea ce priveşte situaţia persoanei predate autorităţilor române, precizăm că, exceptând cazurile menţionate  expres în lege (alin. 1 şi 4 din art. 100 al Legii), aceasta (persoana predată) nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă fapta anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte. În acest scop, autoritatea judiciară romana emitentă va prezenta autorităţii judiciare de executare o cerere de autorizare, însoţită de informaţiile prevăzute de lege (la art. 79 alin. 1).

Potrivit alin. 3 al art. 100 din lege, în relaţia cu alte state membre decât cele de la alin.1 consimţământul autorităţii judiciare romane de executare este necesar. În acest sens, judecătorul competent se pronunţa, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 87.

*Tranzitul

Decizia-cadru a reglementat prin articolul 25 o altă situaţie generatoare de discuţii şi analize între statele Europei, respectiv tranzitul, Consiliul Europei ajungând  la  soluţia legală,  dar de compromis, potrivit  căreia fiecare stat membru permite, cu excepţia cazului în care foloseşte posibilitatea de refuz atunci când se solicita tranzitul unuia dintre resortisanţii  sau rezidenţii săi, în scopul  executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, tranzitul pe teritoriul său al unei persoane căutate care este predată, cu condiţia să fi primit informaţii despre:

a) identitatea şi cetăţenia persoanei care face obiectul mandatului european de arestare;
b) existenţa unui mandat european de arestare;
c) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii;
d) descrierea circumstanţelor săvârşirii infracţiunii, inclusiv dată şi locul.

Atunci când persoana care face obiectul unui mandat european de arestare în scopul urmăririi penale este resortisant sau rezident al statului membru de tranzit, tranzitul poate fi supus condiţiei că persoană, după ce a fost audiata, să fie returnata în statul membru de tranzit, pentru a efectua acolo pedeapsa sau măsura  de siguranţă privative de libertate care ar fi pronunţate împotrivă sa în statul membru emitent.

Potrivit  deciziei-cadru (alin. 2 al art. 25) fiecare stat membru desemnează o autoritate însărcinată cu primirea cererilor de tranzit şi a documentelor necesare, precum şi a oricărei alte corespondențe oficiale privind cererile de tranzit. Statele membre comunică această desemnare  Secretariatului General al Consiliului. Cererea de tranzit, precum şi informaţiile prevăzute la alineatul 1 al articolului 25, pot fi adresate autorităţii desemnate în temeiul alineatului 2 al aceluiaşi articol, prin orice mijloc care permite păstrarea unei urme scrise a transmiterii.  Statul membru  de tranzit  notifica  decizia să prin acelaşi procedeu.

S-a  reglementat inclusiv o cauză de exceptare de la tranzit, astfel că potrivit aliniatului 4 al aceluiaşi articol s-a stipulat că Decizia-cadru nu se aplică în cazul utilizării cailor aeriene fără escală prevăzută. Cu toate acestea, în cazul în care are loc o aterizare forţată, statul membru emitent furnizează autorităţii desemnate în conformitate cu alineatul 2 informaţiile prevăzute la alineatul 1.

Aliniatul 5 al art. 25 din Decizia-cadru mai stipulează şi că, atunci când tranzitul se referă la  o persoană care trebuie să fie extrădata de un stat terţ către un stat membru, se va aplica mutatis mutandis articolul 25.  În special, expresia „mandat european de arestare” va fi înlocuită cu „cerere de extrădare”.

România  a transpus  în reglementarea internă prevederile art. 25, astfel că instituţia  competentă a acorda tranzitul pe teritoriul ţării este Curtea de Apel Bucureşti (art. 101 alin. 3 din legea-cadru). Cererea şi informaţiile privind  tranzitul se transmit Ministerului Justiţiei, care le înaintează, de îndată, Curţii de Apel Bucureşti. După primirea  cererii,  Curtea de Apel Bucureşti, în complet format din 2 judecători ai Secţiei penale, se pronunţă cu privire la cererea de tranzit, în ziua primirii acesteia, prin încheiere dată în camera de consiliu – cu privire la admiterea  sau  respingerea cererii de  tranzit (potrivit  prevederilor art. 101 alin. 4  din  Legea-cadru)

În conformitate  cu  prevederile  alin. 5  al articolului 101 din Lege încheierea Curţii  de Apel Bucureşti este definitivă şi se comunica imediat Ministerului Justiţiei, care informează de îndată statul emitent.

Alineatul 6  al aceluiaşi articol reglementează o altă situaţie, cea a  persoanei ce face obiectul mandatului european şi are cetăţenia romana, tranzitul nu este acordat decât dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 87 alin. 2 .

*Predarea ulterioară

Fiecare stat membru poate notifica,  în temeiul  art. 28  din Decizia-cadru, Secretariatului General al Consiliului că, în relaţiile sale cu alte state membre care au făcut aceeaşi notificare, se consideră că a fost acordat consimţământul pentru predarea unei persoane către un stat membru, altul decât statul membru de executare, în temeiul unui mandat european de arestare emis pentru o infracţiune  săvârşită înaintea predării acesteia, cu excepţia situaţiei în care, într-un caz particular, autoritatea judiciară de executare dispune în alt mod în decizia să de predare.

Potrivit aceleaşi reglementări, în orice situaţie, o persoană care a fost predată statului membru emitent în temeiul unui mandat european de arestare poate, fără consimţământul statului membru de executare, să fie predată unui alt stat membru decât statul membru de executare, în temeiul unui mandat european de arestare emis pentru o infracţiune săvârşită înaintea predării sale, în următoarele cazuri:

a) atunci când, deşi a avut posibilitatea să o facă, persoana căutată nu a părăsit teritoriul statului membru căruia i-a fost predată în 45 de zile de la data eliberării sale definitive, sau atunci când s-a întors pe teritoriul acestuia după ce l-a părăsit;
(b) atunci când persoana căutată acceptă să fie predată unui stat membru, altul decât statul membru de executare, în temeiul unui mandat  european  de arestare. Consimţământul  se dă autorităţilor judiciare competente  ale statului membru emitent şi se consemnează în conformitate cu dreptul intern al acestui stat. Este redactat astfel încât să reiasă că persoană în cauză a acţionat  în mod liber şi în deplină  cunoştinţă a consecinţelor  acestuia. Persoana căutată are dreptul, în acest scop, să fie asistata de un avocat;
c) atunci când persoana căutată nu beneficiază  de principiul specialităţii, în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) literele (a), (e), (f) şi (g).

Potrivit reglementării naţionale, respectiv art. 102 din Legea 302/2004 consimţământul la predarea de către statul român către un alt stat membru a unei persoane solicitate în baza unui mandat european de arestare pentru alte fapte comise anterior predării sale se prezuma că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare.

Alineatul 2 al art. 102 transpuse  în dreptul intern  prevederile alin. 2  al art. 28  din Decizia-cadru,  iar în cazul în care apar situaţii nereglementate de  alin. 1 şi 2 din art. 102 al legii, este necesară aprobarea autorităţii judiciare romane  de  executare, care se va solicita în conformitate cu dispoziţiile art. 82 (transmiterea mandatului european de arestare), anexând cererii informaţiile prevăzute la art. 79 alin. 1 (conţinutul mandatului european de arestare), însoţite de o traducere.

Când România nu a transmis notificarea prevăzută de art. 102 din Lege, consimţământul autorităţii judiciare romane de executare la predarea unei persoane de către statul emitent  unui stat terţ în baza unui mandat european de  arestare emis pentru o  infracţiune  anterioară predării sale de  către statul român, se  exprima pe  baza cererii de autorizare formulate de  către statul emitent. În acest sens, potrivit  alin. 4 al art. 102 din lege judecătorul competent se pronunţa, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 87.

Reglementarea naţională prevede că dispoziţiile alin. 1-4 ale art. 102 se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care România este stat membru emitent.

Art. 103 din legea-cadru  reglementează  situaţia predării ulterioare unei extrădări, în sensul că, în cazul în care persoană urmărită a fost extrădata în România dintr-un stat terţ de care aceasta a fost protejată prin dispoziţiile acordului în baza căruia a fost extrădata, referitoare la regulă specialităţii, autoritatea judiciară romană de executare va solicita autorizarea statului care a extrădat-o pentru a putea fi predată statului emitent.

Termenele prevăzute la art. 95 vor începe să curgă de la data la care regulă specialităţii încetează să se aplice.

În timp ce soluţionează cererea de autorizare, autoritatea judiciară romană de executare va continua să asigure condiţiile materiale necesare pentru o predare efectivă.

Transpunând art. 28 din Decizia-cadru (care a generat dispute între statele Uniunii Europene şi state terțe – europene sau nu, dar  a adus un plus în cooperarea judiciară în materie penală), art. 104 din Legea 302/2004  reglementează  situaţia extrădării ulterioare,  a unei persoane care a fost predată în România în baza unui mandat european de arestare, dar solicitată ulterior de către un stat care nu este membru al Uniunii Europene, instituind regulă că nu se poate acorda fără consimţământul autorităţii judiciare de executare care a aprobat predarea.

Reglementarea naţională (alin. 2 al art. 104 din lege) mai stipulează că, în cazul în care autorităţile judiciare romane au acordat predarea unei persoane unui alt stat membru al Uniunii Europene, în baza unui mandat european de arestare, iar autorităţile judiciare emitente solicita consimţământul de a extrăda persoană urmărită către un terţ stat care nu este membru al Uniunii Europene, consimţământul va fi acordat în conformitate cu instrumentele bilaterale sau multilaterale la care România este parte, luându-se în considerare cererea de extrădare.

av. COLTUC Marius
Cabinet de avocat Coltuc, www.coltuc.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI