Actualitate

Care sunt cele 200.000 de posturi vacante de la stat pe care Guvernul le va elimina

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Care sunt cele 200.000 de posturi vacante de la stat pe care Guvernul le va elimina

Guvernul vrea să elimine peste 200.000 de posturi vacante din sistemul bugetar. Jumătate dintre acestea sunt, însă, în domenii cheie, precum sănătate, educaţie, finanţe şi apărare. Cele mai multe posturi sunt în Ministerul Apărării şi în Ministerul de Interne, aproape 26.000, respectiv 13.000 posturi. Şi administraţiile locale sunt vizate de noile măsuri.

Aproape 58.000 de posturi vor fi eliminate din primării, consilii locale şi judeţene. Planul prin care Executivul vrea să facă economii la buget va fi adoptat în luna septembrie.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că împreună cu partenerii de guvernare a ajuns la un acord asupra unui plan extins pentru reducerea la maximum a cheltuielilor statului. Astfel, vor fi eliminate cele 200.000 de posturi bugetare neocupate, ceea ce va duce „la tăierea unor sporuri nejustificate, la comasări şi desfiinţări de instituţii”.

Totodată, şeful Guvernului a mai precizat că va fi redus şi numărul de funcţii de conducere în sistemul public şi plafonate îndemnizaţiile de conducere la societăţile de stat. „În acelaşi timp, resursele naturale, aflate în proprietatea statului, nu vor mai fi concesionate la preţuri ridicole: de aceea, primul pas este actualizarea tuturor redevenţelor cu rata infaţiei”, a mai anunţat liderul PSD.

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a precizat că a fost decisă în coaliţie să fie făcută o economie la bugetul de stat de aproximativ 12 miliarde lei, pe acest an, 6 miliarde de lei după punerea în aplicare a măsurilor de reducere a cheltuielilor statului şi 6 miliarde lei din asigurarea de noi venituri. Acesta a mai spus că printre măsurile acestui plan se numără reducerea cu minim 20% a numărului de secretari de stat şi reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităţilor locale, comasarea între instituţii subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor, descentralizarea unor servicii, cât şi prioritizarea programelor naţionale de investiţii.

O altă măsură vizată este cea de reducere cu 50% a numărului consilierilor persoanelor din conducerea companiilor de stat, precum şi diminuarea lumărul membrilor consiliilor de administraţie la cel mult şapte persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate la cinci persoane.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum poți primi pensia pe card în 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum poți primi pensia pe card în anul 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare Pentru un acces mai rapid, sigur și comod la drepturile dumneavoastră bănești, Casa Județeană de Pensii Alba încurajează beneficiarii să opteze pentru plata pensiei în cont bancar. Citește și: Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]

Citește mai mult