Actualitate

Care este cel mai nou simptom Covid. Observațiile făcute de experți și cum se manifestă

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou simptom ciudat de Covid-19 ar putea să fie adăugat la listă, fiind vorba despre „limba COVID”. Printre simptomele binecunoscute și des întâlnite, cum ar fi pierderea gustului, se adaugă și afte dureroase, abcese și ulcerații pe limbă care ar fi legate tot de COVID, fiind raportate de unii pacienți, a declarat Tim Spector, un cercetător britanic.

„Limba COVID” ar putea face parte dintr-o gamă întreagă de simptome mai puțin întâlnite, care tocmai de aceea riscă să fie mai puțin luate în seamă, așa cum sunt și iritațiile pielii sau modificările la nivelul palmelor și tălpilor, cunoscute mai degrabă ca „degetele COVID”.

„Am adunat date de la 4,5 milioane de oameni din trei țări care ne-au descris simptomele și am depistat până acum peste 20 de simptome de COVID, între care unele rare, care nu au fost observate până acum”, a declarat profesorul Tim Spector. El estimează că o treime dintre pacienții care au făcut COVID au dezvoltat astfel de simptome nespecifice.

Citește și: FOTO| Răsărit SUPERB în această dimineață, peste Alba Iulia. Locuitorii orașului s-au trezit sub un cer „îmbrățișat” de lumina roșie

„Limba COVID” este atunci când aspectul ei este ca și cum ar fi „răzuită”, ca si cum ar lipsi mici bucățele din ea sau ca și cum ar face niște solzi. Adesea limba poate să aibă un aspect încărcat, cu asperități, și să fie acoperită de un strat de o altă culoare, alb-gălbuie, care nu iese la periaj. Este ceea ce se numește „limba geografică” (o afecțiune inflamatorie, limba are aspect de hartă, acoperită cu niște pete roșiatice) De multe ori, este vorba despre un simptom dureros, spune profesorul britanic.

Uneori, „limba COVID” se asociază cu iritații și mâncărimi pe piele, dar cel mai adesea „limba COVID” apare după ce pacientul dezvoltă deja câteva simptome clasice, a explicat expertul. El a constatat că mai puțin de 1 din 100 de pacienți au avut „limbă COVID”, dar spune că proporția ar putea fi mai mare, dacă oamenii își dau seama că este, totuși, un simptom asociat cu COVID.

Citește și: Certificate false de teste negative la Covid-19 puse în vânzare în aeroporturi și gări din toată Europa: Avertisment Europol

Experții au obsevat de mai multe luni modificări și patologii ale limbii în cazul unor dintre pacienții COVID, dar încă nu erau edificați dacă este vorba despre un simptom în sine sau este vorba despre o infecție cu alți patogeni, consecutivă bolii. International Journal of Infectious Diseaseas a publicat în august un studiu însoțit de fotografii care descrie leziuni apărute la mucoasa orală în cazul pacienților diagnosticați cu COVID.

Sursă: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult