Caravana întâlnirilor informative cu fermierii din Alba continuă
Specialiştii consultanţi ai Camerei Agricole judeţene Alba continuă seria întâlnirilor cu fermierii din localităţile judeţului. Sunt supuse atenţiei reglementări importante cu privire la ecocondiționalitate, bunele condiţii agricole şi de mediu, depozitarea pesticidelor şi directivele privind nitraţii, adaptarea la schimbările climatice, noutăţi legislative din domeniul agricol.
Informaţiile sunt de un real folos, deoarece nerespectarea de către agricultori a normelor de ecocondiționalitate poate duce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, pentru unul sau mai mulţi ani, funcţie de gravitatea sau persistenta nerespectării obligaţiei.
În localitatea Şugag, agricultorii şi-au format un obicei foarte bun, ca în fiecare duminică după slujba de la biserică să se adune în fața primăriei şi să vorbească cu autorităţile locale despre problemele care îi frământă.
Recent specialistul consultant al Camerei Agricole, ing Popa Frasina, în colaborare cu reprezentanţii administraţiei publice – primarul localităţii Constantin Jinar, viceprimarul Vasile Ghiorghioiu precum şi preşedintele Asociaţiei crescătorilor de bovine “Valea Frumoasei“ Vasile Cernat, au organizat o întâlnire cu agricultorii din zonă.
S-au prezentat informaţii despre normele pe care aceştia trebuie să le respecte pentru a evita sancţiunile la plata subvenţiilor, precum şi alte noutăţi din domeniul agricol.
Pentru fermierii din zona montană şi nu numai, exploatarea raţională a pajiştilor pemanente se face prin asigurarea unui nivel minim de păşunat de 0,3 UVM/ha sau prin cosirea o dată pe an şi curăţirea acestora de vegetaţia nedorită. Toţi agricultorii care exploatează pajişti permanente vor ţine evidenţa într-un registrul special care trebuie completat la zi.
În vederea prevenirii contaminării apelor cu nitraţi, agricultorii trebuie să respecte pe toată suprafaţa exploataţiei cerinţe minime pentru utilizarea îngrăşămintelor şi pesticidelor păstrând distanţă de fertilizare şi depozitare a îngrăşămintelor faţă de sursele de apă potabilă, iar în apropierea staţiilor de captare a apei potabile nu va fi folosit nici un tip de fertilizant la o distanţă mai mică de 100 m.
O mai veche nemulţumire a crescătorilor de animale din zonă este aceea că întâmpină greutăţi în valorificarea producţiei în ce priveşte piaţa de desfacere şi preţurile scăzute deşi produsele obţinute de ei sunt de calitate superioară.
De asemenea şi-au prezentat autorităţilor dorinţa de a avea un laborator pentru analiza laptelui în vederea respectării pentru viitor a cerinţelor de calitate a laptelui.
Este necesar ca drumurile de acces ale turmelor de animale către păşuni să fie bine stabilite, limitate şi corespunzătoare din punct de vedere al traficabilităţii pentru că acestea sunt utilizate şi pentru traficul utilajelor şi a vehiculelor agricole necesare în fermă. Astfel de întâlniri au avut loc şi în alte localităţi din judeţ conform programului stabilit şi comunicat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
