Curier Județean

Caravana “Fii pregătit!” ajunge, sâmbătă, la Alba Iulia și pe 1 aprilie, la Blaj. Cursuri de prim ajutor în situații de urgență, organizate de ISU Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Caravana “Fii pregătit!” va ajunge sâmbătă, 31 martie, în orașul Alba Iulia și va fi amplasată pe platoul din fața Casei de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia iar duminică, 1 aprilie, în orașul Blaj, fiind amplasată în parcarea Hotelului Târnavele.

Timp de două zile, în intervalul orar 10:00 – 18:00, personalul ISU Alba va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Aceasta este al treilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În următoarea lună, Caravana va ajunge în 5 localități.

După opririle din Alba Iulia şi din Blaj, Caravana “Fii pregătit!” va ajunge în luna aprilie la Timișoara (14 aprilie), Făget (15 aprilie), Botoșani (21, 22, 23 aprilie)  Craiova (28 aprilie) și  la Segarcea  (29 aprilie).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD –http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/ , unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna august.

În primii doi ani de la lansare, caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir Crucea Roșie Română Filiala Alba a pus în funcțiune două defibrilatoare externe semiautomate (AED) în zonele centrale din municipiul  Sebeș și orașul Cugir. Inițiativa marchează Ziua Mondială a Primului Ajutor  (sărbătorită în 12 septembrie) și are ca scop […]

Citește mai mult

Curier Județean

12 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 12 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

12 septembrie 2026 | Prețurile carburanților în Alba Iulia: Benzina se apropie de 10 lei în mai multe stații din oraș. Cât costă motorina

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile carburanților în Alba Iulia: Benzina se apropie de 10 lei în mai multe stații din oraș. Cât costă motorina Albaiulienii care trec sâmbătă, 12 septembrie, pe la cele mai cunoscute benzinării din oraș vor găsi prețuri mai mari la benzină și motorină, după ce carburanții s-au scumpit în ultimele zile. Preț carburanți Alba Iulia […]

Citește mai mult