Capitularea Irlandei

Criza financiară se dovedeşte a fi în continuare nemiloasă în Europa. După căderea economiei Greciei din primăvară, lucru ce a necesitat un împrumut financiar internaţional al acesteia de 110 miliarde de euro pentru a intra într-un proces de redresare financiară, iată că a mai picat o „redută” în domeniu. Este vorba de Irlanda, care de luni, aşa cum însăşi presa din această ţară o subliniază „a capitulat ruşinos după 90 de ani de independenţă, prin acceptarea ajutorului financiar extern”, semn de eşec economic total al statului. „De câteva luni, Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană pregătesc un program de finanţare de circa 90 de miliarde de euro pentru salvarea Irlandei, cerând guvernului să crească taxele şi să naţionalizeze mai multe bănci”- scrie în ediţia de luni a Sunday Times. Oficialii europeni au negociat intens în ultimele zile cu liderii de la Dublin pentru a se pune la punct pachetul de susţinere pe care urmează să-l primească Irlanda, în condiţiile în care situaţia băncilor s-a agravat după ce a ieşit la iveală faptul că irlandezii şi-au retras masiv banii din bănci în acest an. Numai de la Allied Irish Banks, a doua bancă după mărime din Irlanda, începând din luna ianuarie şi până în prezent, clienţii băncii şi-au retras din depozite peste 13 miliarde de euro, ceea ce a făcut ca aceasta să ajungă vrând-nevrând la mâna Băncii Central Europene.
Pentru că nici ţara noastră nu stă chiar pe „roze” în domeniu, poate este bine să cunoaştem un pic şi din istoricul acestui eşec economic al Irlandei. Supranumită în anii 90 „tigrul celtic”, Irlanda a reuşit să-şi dezvolte foarte rapid economia pe baza investiţiilor străine, ajungând pe locul al doilea între membrii Uniunii Europene după produsul intern brut/locuitor, un indicator care reflectă nivelul de trai. Investiţiile străine au început să slăbească după 1995, astfel încât veniturile din investiţiile străine (profitul repatriat al investitorilor) au ajuns la circa 15 la sută din PIB, de două ori mai ridicate decât intrările de ISD. Sistemul bancar a contribuit prin finanţări la supraîncălzirea economiei, însă a devenit astfel foarte expus faţă de piaţa imobiliară, fiind lovit din plin de prăbuşirea acesteia, în urmă cu doi ani. Acum statul este nevoit să cheltuiască aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a salva băncile de la faliment. Efortul de susţinere a băncilor va arunca însă în aer deficitul bugetar pe 2010, la circa 32 la sută din Produsul Intern Brut, un nivel pe care investitorii privaţi nu sunt dispuşi deloc să-l tolereze. Irlanda, o ţară cu un PIB de 160 de miliarde de euro, se vede acum nevoită sa ia un credit extern care reprezintă circa 75 la sută din PIB şi aproape dublul bugetului său consolidat anual, pentru salvarea economiei ţării. Ca atare, autorităţile de la Dublin ar putea să fie nevoite să adopte pentru următorii 5 ani un set de măsuri nepopulare ce urmează să însumeze anual 15 miliarde de euro, atât în ceea ce priveşte restructurarea drastică a sistemului bancar, dar şi prin reduceri de cheltuieli guvernamentale şi majorări de taxe.
Problema este, după cum subliniază unii analişti internaţionali, că actualmente ne aflăm în faţa celei mai mari crize cu care s-a confruntat vreodată Uniunea Europeană, respectiv zona euro. În paralel deja multe priviri îngrijorătoare se îndreaptă şi spre alte două ţări cu mari probleme financiare. Este vorba de Portugalia şi de Spania. Portugalia a ajuns să aibă o datorie publică de 71,1 la sută din PIB, un deficit bugetar de 9,4 la sută, în condiţiile unui PIB de 162 de miliarde de euro. Spania este un colos, de a cărui eventuală cădere economică se înspăimântă cei mai mulţi. Deşi are un PIB uriaş, de 1.051 de miliarde de euro, înregistrează un deficit bugetar de 11,1 la sută şi o datorie publică de 53,2 la sută. Dacă problema Irlandei va contagia şi aceste două ţări, atunci cei mai mulţi analişti spun că acest lucru va duce la o criză sistemică pentru întreaga zonă euro. Dacă piaţa îşi pierde încrederea în Spania, este pus sub semnul întrebării inclusiv viitorul existenţei monedei unice europene, deoarece Spania este considerată „prea mare pentru a fi lăsată să cadă, dar şi prea mare pentru a fi salvată”. Şi atunci este posibil ca nimic să nu mai fie sigur chiar în ceea ce priveşte însăşi existenţa monedei unice europene.
Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI