Cultură Educație

Candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concursul din 2013 şi 2014 se pot titulariza

Dragoş Suciu

Publicat

în

Un amendament la Legea bugetului de stat pe 2014, care prevede că devin titulari şi candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concursul de titularizare în anii 2013 şi 2014, a fost adoptat miercuri cu unanimitate de către comisiile de Buget-Finanţe.

Amendamentul prevede introducerea unui nou alineat la articolul 30 din Legea bugetului de stat pe 2014, cu următorul cuprins: „De prevederile articolului 253, alin. 1) din Legea Educaţiei beneficiază în anul 2014 şi candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concursul de titularizare în anii 2013 şi 2014”.

„Este vorba de un text nou. Un asemenea amendament am avut şi în Legea bugetului pe anul 2013. Legea (Educaţiei, n.r.) rezolvă numai pentru cei care până în 2012 au obţinut nota şapte şi au dreptul să beneficieze de această medie. Anul trecut prin Legea bugetului am rezolvat pentru cei care au obţinut cel puţin şapte la examenul de titularizare din 2013. Legea bugetului din 2013 nu mai este valabilă în 2014 să vă rog prin acest amendament să acceptăm pentru cei doi ani – 2013 şi 2014 – un beneficiu pentru cadrele didactice care au obţinut note mari la titularizare dar, din cauză de lipsă de posturi, nu au putut să se şi titularizeze şi participă cu nota obţinută în 2013 şi 2014 în anul 2014”, a spus Ecaterina Andronescu.

Articolul 253 din Legea Educaţiei prevede: „Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii 3 ani, anteriori intrării în vigoare a prezentei legi, care au obţinut cel puţin nota 7 şi au ocupat un post/catedră devin titulari ai şcolii respective dacă: a) se certifică viabilitatea postului/catedrei; b) consiliul de administraţie al şcolii respective este de acord”.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult