Rămâi conectat

Actualitate

Când se dau alocațiile pentru copii în octombrie 2025. Banii virați pe card fără întârzieri. Cei aduși de poștaș ajung mai târziu la beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se dau alocațiile pentru copii în luna octombrie 2025. Banii virați pe card fără întârzieri. Cei aduși de poștaș ajung mai târziu la beneficiari

În octombrie 2025, ziua de 8 pică miercurea, așa că alocațiile copiilor vor fi distribuite pe card fără întârzieri. În mod normal, alocațiile de stat pentru copii sunt virate în conturile beneficiarilor în jurul orei 14:00, dar această oră poate să difere în funcție de sistemul intern de procesare al fiecărei bănci. Beneficiarii care au ales ca alocațiile de stat să fie distribuite prin mandat poștal vor fi nevoiți să mai aștepte câteva zile.

Lunar, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor beneficiază de o alocație de stat care să le asigure un trai cât mai bun pentru cei mici, acoperind o parte din cheltuielile realizate pentru creșterea, îngrijirea și educarea acestora.

Calendarul distribuirii alocațiilor poate suferi modificări în fiecare lună, fiind influențat de sărbătorile legale, dar și de zilele de weekend, care sunt nelucrătoare.

Lună de lună, copiii din România beneficiază de alocație. Este vorba despre 719 lei pe lună pentru copiii de până la doi ani, dar și copiii cu dizabilități, între 3 și 18 ani, și 292 de lei pe lună pentru copiii care au între 2 și 18 ani, dar și tinerii care continuă studiile liceale sau profesionale chiar dacă au împlinit vârsta majoratului.

Beneficiarii pot primi sumele pe card sau prin mandat poștal, în funcție de modalitatea de livrare aleasă pentru alocația de stat.

Nu există o dată fixă pentru distribuirea alocației de stat, dar în ultimii ani a devenit un tipar ca sumele să fie distribuite pe card în jurul zilei de 8 a fiecărei luni. Această dată se modifică atunci când pică în weekend sau în jurul sărbătorilor legale, fiind considerate zile nelucrătoare pentru angajați.

Alocațiile rămân la fel în 2026

Ultima majorare a alocațiilor de stat pentru copii, de 10,4%, a avut loc în ianuarie 2024, moment în care alocațiile copiilor între doi și 18 ani, dar și ale tinerilor care continuă studiile liceale sau profesional, au crescut cu 36 de lei, iar alocațiile cu dizabilități, cu vârsta între trei și 18 ani, dar și a copiilor de până la doi ani, au crescut cu 88 de lei.

La începutul lunii ianuarie 2025 a fost așteptată o altă majorare a alocațiilor, însă aceasta a fost suspendată din cauza Ordonanței Trenuleț. Această măsură aplicată a stabilit ca alocațiile copiilor să rămână la valoarea stabilită în luna noiembrie 2024, pe tot parcursul anului 2025.

Părinții au sperat până în ultimul moment că în anul 2026 va urma o nouă majorare a alocațiilor, însă Legea nr. 141/2025, care a intrat în vigoare la 1 august 2025 menționează că acestea vor rămâne valoarea acordată pentru luna decembrie 2025.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

O nouă schimbare pentru sticlele PET reciclabile: După capacele atașate, se modifică compoziția recipientului

Ioana Oprean

Publicat

în

O nouă schimbare pentru sticlele PET reciclabile: După capacele atașate, se modifică compoziția recipientului Sticlele PET sunt nelipsite din viața de zi cu zi, însă impactul lor asupra mediului rămâne ridicat. După introducerea capacelor atașate, o nouă schimbare importantă se pregătește la nivel european, cu scopul de a face recipientele din plastic mult mai prietenoase […]

Citește mai mult

Actualitate

Deținuții au ajuns să se păzească între ei din cauza sistării angajărilor în sistemul penitenciar. Reformele lui Bolojan transformă pușcăriașii în gardieni improvizați, în lipsa personalului necesar

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Deținuții au ajuns să se păzească între ei din cauza sistării angajărilor în sistemul penitenciar. Reformele lui Bolojan transformă pușcăriașii în gardieni improvizați Reformele conducerii penitenciarelor românești încep să dea rezultate, dar în contextul unei crize severe de personal. Din cauza sistării angajărilor în instituțiile publice, penitenciarele din România se confruntă cu un deficit de […]

Citește mai mult

Actualitate

17 Noiembrie | Ziua Globală de Eliminare a Cancerului de Col Uterin: Fiecare femeie are dreptul la prevenție și depistare timpurie

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Ziua Globală de Eliminare a Cancerului de Col Uterin: Fiecare femeie are dreptul la prevenție și depistare timpurie În fiecare an, la 17 noiembrie, lumea marchează Ziua Globală de Eliminare a Cancerului de Col Uterin, un prilej de a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai prevenibile forme de cancer. Institutul Național de Sănătate Publică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea