Când poate fi dispusă suspendarea activitatăţii firmelor de către ANAF
Situaţiile în care ANAF poate dispune suspendarea activitatăţii firmelor • Amenzi ce pot fi aplicate firmelor
Printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a modificat modul în care pot fi sancţionate, de ANAF, firmele la care sunt găsite nereguli. Vor fi mai multe praguri de sancţiuni până la suspendarea activităţii unei firme. Activitatea poate fi suspendată abia la a doua abatere constatată în 24 de luni, dacă sunt depistate sume mari neînregistrate.
Amenzi ce pot fi aplicate firmelor
Dacă suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 de lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, ori la sfârşitul zilei, iar fapta a fost săvârşită anterior datei controlului, se sancţionează cu avertisment, fără aplicarea sancţiunii complementare. lÎn cazul în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 de lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, ori la sfârşitul zilei, iar fapta a fost săvârşită anterior datei controlului, se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 5.000 de lei, fără sancţiuni complementare. lDacă suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 şi 1.000 de lei inclusiv, dar este mai mică de 3% inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, ori la sfârşitul zilei, iar fapta a fost săvârşită anterior datei controlului, se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 15.000 de lei, fără sancţiuni complementare.
În cazul în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 şi 1.000 de lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, ori la sfârşitul zilei, iar fapta s-a săvârşit anterior datei controlului, se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 20.000 de lei. De asemenea, se suspendă pentru 30 de zile activitatea operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenţia, începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de 24 de luni.
Dacă suma nejustificată obţinută din săvârşirea contravenţiei este mai mare de 1.000 de lei, dar mai mică de 3% inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, ori la sfârşitul zilei, iar fapta a fost produsă anterior datei controlului, se sancţionează cu amendă de la 20.000 la 25.000 de lei, fără sancţiuni complementare.
Dacă suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este mai mare de 1.000 de lei şi mai mare de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, ori la sfârşitul zilei, iar fapta s-a produs anterior datei controlului, se sancţionează cu amendă de la 25.000 la 30.000 de lei. De asemenea, se suspendă pentru 30 de zile activitatea operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenţia, începând cu cea de-a doua abatere constatată în 24 de luni, indiferent pentru care dintre situaţiile prevăzute mai sus a fost aplicată sancţiunea la prima abatere, în cadrul termenului de 24 de luni.
Pentru cea de-a patra şi a şasea situaţie de mai sus, dacă operatorul economic achită amenda şi o sumă egală cu de 10 ori amenda aplicată, sancţiunea complementară (suspendarea pentru 30 de zile a activităţii operatorului economic pentru unitatea în care s-a constatat contravenţia) încetează în termen de 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Odată cu aceste sancţiuni se aplică şi prevederile privind confiscarea sumelor deţinute la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul de bani personali, în registrul special sau prin chitanţe. Actul normativ mai aduce unele modificări şi privind regimul de sancţionare a operatorilor economici care nu se dotează cu aparate de marcat electronice fiscale, deşi au această obligaţie.
Potrivit noilor reglementări, în situațiile în care operatorul economic nu are aparat de marcat electronic fiscal, suspendarea activităţii va fi dispusă până în momentul în care acesta se conformează prevederilor legale şi achiziţionează un aparat de marcat pe care îl fiscalizează şi îl utilizează, făcând dovada plăţii amenzii pe care organul de control i-a aplicat-o. Până acum, sancţiunea pentru operatorii economici care nu aveau aparat electronic fiscal consta în suspendarea activităţii de la o lună la 3 luni, fără a se ţine cont de intrarea în legalitate şi nici de plata amenzii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă”
Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă” Radu Georgescu a explicat într-o postare pe Facebook reconfirmarea calificativul de țară „BBB minus” pentru România al Agenției internaționale de rating Fitch, menținând însă perspectiva […]
Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război”
Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război” Marius Budăi, fostul ministru al Muncii de la PSD, este […]
Reguli stricte pentru proprietarii câinilor ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea
Reguli stricte pentru proprietarii de câini ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea Câinele lăsat liber în curte, pare să fie o soluție ideală pentru proprietari, dar și pentru animal, mai ales vara. Legea impune condiții stricte pentru siguranța tuturor. Află ce reguli trebuie să respecți, […]